Rețeta zilei de azi, 1 noiembrie 2019 este cea de colivă pentru moșii de toamnă. Anul acesta, ziua morților la ortodocși pică pe 2 noiembrie. În mod normal, moșii de Toamnă se țin în prima sâmbătă din luna noiembrie. Este ziua în care se dau de pomană tot felul de preparate culinare, iar din lista acestora nu lipsește și coliva. Îți prezentăm mai jos cea mai bună rețetă de colivă pentru ziua de mâine.
Coliva nu se prepară chiar așa ușor pe cât ai crede, căci există o serie de proceduri pe care gospodinele le respectă cu sfințenie. În primul rând, e bine să alegi grâul de neghină și să îl speli în nouă ape. Pune la fiert grâul cu puțin praf de sare și amestecă din când în când ca să nu se lipească arpacașul/ grâul de oală. Când apa începe să scadă, oprește o ceașcă din oală imediat ce ai oprit focul. Pune separat zahărul într-un ibric, pe foc, și mărunțește cele 500 de grame de nuci.
Pune din nou oala pe foc și toarnă siropul de zahăr peste grâu. Lasă pe foc grâul până începe din nou să fiarbă, încât să nu se lipească de oală. Toarnă apoi și nuca măcinată, dar ai grijă să nu prindă compoziția din oală crustă. Sâmbătă dimineața, în dimineața Moșilor de toamnă, se amestecă cu lămâia rasă și cu esența de rom. Poți adăuga în colivă rahat sau bombonele de ciocolată pentru gust, ori alune sau jeleuri.
Așază coliva în recipiente, nu înainte să presari în ele pesmet de biscuiți pentru a nu se lipi foarte tare de margini, pentru o mai bună închegare. Se poate orna cu cacao, cu bombonele, cu miez de nucă sau tablete de ciocolată. Sursa rețetei: româniatv.net.