Rețeta zilei. Cum să prepari cea mai bună plăcintă indiană cu cartofi

Dacă vrei să-i surprinzi pe cei dragi cu un preparat ce se gătește repede și ușor, sau pur și simplu ți-e poftă de un prânz copios și savuros, dar ești în pană de idei, nu te îngrijora. FANATIK îți propune să ieși puțin din peisajul românesc și să încerci o plăcintă indiană cu cartofi, numai bună pentru această perioadă a anului.

Plăcinta indiană cu cartofi, pentru un prânz plin de savoare

Crede-ne pe cuvânt, cu bucătăria indiană nu dai niciodată greș, iar plăcinta cu cartofi este una dintre specialitățile pe care trebuie neapărat să le încerci. În plus, aceasta poate fi servită fierbinte, caldă sau chiar rece, păstrându-și savoarea unică în orice condiții.

Ingrediente

  • 700 de grame de cartofi feliaţi
  • 400 de grame de cartofi dulci, feliaţi
  • o ceapă tăiată
  • o lingură de ulei de măsline
  • o linguriţă de seminţe de chimen
  • doi căţei de usturoi pisat
  • un ardei iute roşu, tăiat fin
  • o bucăţică de ghimbir ras
  • un vârf de cuţit de boia dulce
  • 200 de grame de mazăre
  • sucul de la o lămâie, plus câteva feliuţe pentru servit
  • puţin coriandru sau pătrunjel verde tăiat
  • 25 de grame de margarină
  • un pachet de foitaj
Plăcintă indiană cu cartofi. Sursa foto: retete.unica.ro

Cum să prepari cea mai bună plăcintă indiană cu cartofi

Pentru început, pune cartofii la fiert în apă sărată. Între timp, călește ceapa în ulei până se înmoaie, adaugă seminţele de chimen şi, după un minut, usturoiul, ardeiul iute, ghimbirul şi restul de condimente. Mai gătește încă 2-3 minute, după care oprește aragazul şi amestecă cu grijă cartofii şi mazărea, apoi sucul de lămâie şi coriandrul.

Încinge cuptorul. Pune o parte din foietaj  pe fundul unei tăvi, apoi unge cu puţină margarină fiecare foaie şi toarnă umplutura. Pliază marginile rămase peste umplutură şi acoperă cu o altă bucată de foitaj, apoi fă câteva găuri pe suprafaţa plăcintei, cu ajutorul unei scobitori. Presară seminţele de mac şi lasă la cuptor pentru 40-45 de minute, până când aluatul se face auriu. Plăcinta se serveşte caldă sau la temperatura camerei, alături de câteva feliuţe de lămâie. Poftă Bună!