Recalcularea pensiilor se va face pentru cei care au lucrat în grupa I și II de muncă. Aceasta va fi stabilită de Legea cu numărul 22/2018, pentru a modifica și completa Legea cu numărul 236/2010. Marius Budăi, ministrul Muncii, a făcut declarații, pentru un post de televiziune, despre situația pensiilor din România. Acesta a precizat faptul că se fac stimulări pe softul caselor care efectuează recalcularea.
„De aceea am avut încă o întâlnire în această dimineaţă cu domnul ministru al Finanţelor Publice. Amândoi, cu creionul şi cu hârtia în mână, am recalculat, am rearanjat, am rediscutat, şi cu colegii noştri specialişti din ambele ministere, ne-am asigurat că totul va fi în regulă până la sfârşitul anului deoarece ca şi Guvern să ne orientăm foarte mult pe investiţii. Creând investiţii (…)”, a declarat Mariu Budăi.
Mariu Budăi, ministurl Muncii, a clarificat situația pensiilor și recalcularea pentru cei care care au lucrat în grupa I și II de muncă. „Potrivit Legii 221/2018, perioada în care aceste pensii vor trebui recalculate este de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, adică, din octombrie 2018. Îi asigur pe cei vizați că, până cel mai târziu în octombrie 2019, toate pensiile lor vor fi recalculate.
De asemenea, îi asigur că nicio pensie nu va scădea în urma recalculării, dimpotrivă, chiar dacă, prin excepție, din calcule va reieși o pensie mai mică, cel în cauză va rămâne cu pensia aflată în plată la acea dată- a spus Marius Constantin Budăi. Reamintim că Legea nr 221/2018 prevede recalcularea pensiilor pentru cei care au lucrat în grupa I și grupa a II a de muncă și cărora li s-au stabilit pensiile în baza art 169 din Legea 263/2010.”