Reacția lui Mihai Șora la referendumul pentru redefinirea familiei
Filosoful Mihai Șora și-a exprimat opinia în legătură cu referendumul familiei tradiționale. Acesta a postat câteva lucruri pe o rețea de socializare despre această temă.
Cuvintele folosite pentru a relata ceea ce crede au fost imparțiale, pentru a nu se poziționa într-o tabără sau alta.
Eseistul român a subliniat că fiecare e liber la judecată, și poate să o facă direct, fără ceva intermediar, doar că n-ar trebui să uite vreodată de lucrurile care îi fac pe oameni să se unească.
Cele care sunt în vizor îi fac să se dezbine și să treacă peste cele importante.