În cursul zilei de joi, 31 octombrie 2019, întreaga lume a muzicii ușoare românești și-a luat rămas bun de la unul dintre cei mai apreciați reprezentanți ai săi. Mihai Constantinescu a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea din București, în prezența prietenilor, colegilor de breaslă, dar și a fanilor veniți în număr cât mai mare pentru a-l conduce pe ultimul drum. Alături i-au fost atât fosta soție, cât și actuala sa parteneră de viață, Simona Secrier, ambele vizibil afectate de trecerea în neființă a îndrăgitului artist. De altfel, aceasta din urmă și-a declarat dragostea veșnică și pe coroana depusă la căpătâiul celui pe care l-a iubit vreme de 20 de ani.
„Iubirea ta este tatuată în inima mea”, a scris soția regretatului interpret pe coroana din orhidee, lalele albe și trandafiri. Înmărmuriți de durere au fost și Adrian Daminescu, venit împreună cu soția sa, dar și Anca Țurcașiu, alături de care Mihai Constantinescu a împărțit scena de nenumărate ori în concertele susținute pe litoral. Nu au lipsit nici marele compozitor Marius Țeicu, Adrian Romcescu, Cornelia Catanga, Aurel Pădureanu, sau realizatorul de radio Titus Andrei.
Mihaela Constantinescu, fosta parteneră de viață a celui cunoscut pentru șlagăre nemuritoare precum „Iubiți și câonii vagabonzi”, „O lume minunată” sau „Vitezomanul Gică”, a ținut să-și ia rămas bun de la bărbatul alături de care a trăit în trecut o frumoasă poveste de dragoste. De altfel, cu ochii în lacrimi, aceasta i-a mulțumit regretatului artist pentru tot ce i-a dăruit.
„Noi i-am vorbit tot timpul şi în anumite momente ne auzea pentru că ne vorbea cu ochii. I-am spus că îi mulţumesc pentru tot, că l-am iubit şi că o să-l iubesc întotdeauna. Sigur, cu forme diferite de iubire… Iubirea îmbracă multe forme. I-am mulţumit şi i-am spus că sunt recunoscătoare pentru tot ce mi-a dăruit… Într-o zi, cu siguranţă ne vom reîntâlni într-o altă lume de lumină, zic eu. Cred în asta.
Simona, doamna Adam, care este naşa lor de căsătorie, eu am fost atât cât am putut pentru că am mai avut câteva plecări scurte din ţară, mama mea şi prieteni care ne-au căutat, care ne-au întrebat întotdeauna cu ce ne pot ajuta. El fiind la Terapie Intensivă, nu putea să intre toată lumea, chiar dacă anumite persoane şi-au manifestat dorinţa de a-l vizita”, a spus fosta soție a lui Mihai Constantinescu.