O dezvăluire făcută de fanii emisiunii Românii au Talent face valuri pe pagina oficială a show-ului. Se pare că Adrian Dumitru a mințit cu titulatura sa de fizioterapeut, pentru că s-au găsit mai multe dovezi care atestă faptul că nu doar că se pricepe din senin la canto clasic, ci este chiar prim tenor la operă. Românii au Talent atrage un nou scandal. Dramele vor vinde mereu, lucru de care s-au obișnuit și producătorii și telespectatorii, dar și concurenții. Iată întorsătura de situație la care nimeni nu s-ar fi gândit!
Adrian Dumitru a povestit la testimonialele de la Pro TV că a absolvit kinetoterapia, dar că și-ar fi dorit o carieră în muzică. Din păcate, partea financiară precară nu i-a permis să-și îndeplinească visul, a povestit acesta.
În realitatea, tânărul a mințit copios, pentru că în viața reală este angajat al Operei Naționale, fiind chiar un tenor apreciat. Din păcate pentru acesta sau ceea ce voia să obțină, fanii emisiunii au fost vigilenți și au semnalat imediat minciuna, după momentul său din ediția de pe 15 martie. Se pare că cel care și-a pus semne de întrebare la adresa tenorului a fost Florin Călinescu.
“Sunt Adrian Dumitru, am 34 de ani și sunt din București. Sunt liber profesionist, freelancer, nu sunt angajat nicăieri, pot să spun că sunt șomer. Ca profesie, am absolvit Kinetoterapie, dar nu profesez pentru că am ales muzica. Am ales să fac asta și din cauza problemei pe care o am, o hemipareză facială.”
“Unde cântați?” – a întrebat Andra. “Colaborez cu diverse instituții”. “Spitale…”, a glumit Andi, dar Adrian Dumitru nu l-a contrazis în niciun moment pe jurat: “Ceva de genul ăsta”, a replicat acesta. Atitudinea sa sigură nu i-a lăsat pe mulți să se întrebe dacă este adevărat sau nu ceea ce au auzit.