Declarațiile făcute de Viorica Dăncilă în primul interviu din momentul numirii sale în postura de candidat al Partidului Social Democrat pentru alegerile prezidențiale din toamna acestui an nu au fost tocmai pe placul lui Rareș Bogdan. Fostul jurnalist și realizator al talkshow-ului politic Jocuri de putere a lansat un nou atac dur la adresa premierului României, mărul discordiei fiind și de această dată protestul din 10 august 2018.
„În momentul în care se încearcă intrarea în Guvernul României, se forțează intrarea în Guvernul României, eu cred că acest lucru seamănă cu o lovitură de stat. Poate cei care au fost în Piața Victoriei au reclamat anumite lucruri, poate aveau dreptate, nu știu acest lucru, eram în concediu. Dar eu știu un lucru: că au încercat să intre în clădirea Guvernului României. Uitați-vă în orice stat membru al UE, dacă cineva forțează și încearcă să intre în Guvern, cum ați cataloga acest lucru? În momentul în care prin violență încerci să intri în clădirea Guvernului, acest lucru e de neacceptat”, a spus Viorica Dăncilă la Digi 24, afirmațiile sale stârnind critici dure din partea lui Rareș Bogdan, care susține că liderii PSD nu au învățat absolut nimic din greșelile trecutului.
„Cine a încercat să pătrundă în sediul Guvernului în forță? Cine? Pe ce lume trăiesc oamenii aceștia? Nu au învățat nimic, nu au înțeles nimic, nu se schimbă cu nimic”, a scris europarlamentarul Partidului Național Liberal pe contul personal de Facebook.
În același interviu, premierul Viorica Dăncilă îi compară pe cetățenii români din diaspora care au revenit în țară anul trecut, pe 10 august, pentru a protesta împotriva actualului Guvern cu „vestele galbene” din Franța.
„Uitați-vă un pic la ce s-a întâmplat cu vestele galbene în Franța. Să facem un pic de comparație și să vedem: Li se permitea să intre în clădirea Guvernului sau să intre, eu știu, în altă parte, prin forță? Nicăieri în lume nu este permis acest lucru. Jandarmeria trebuie să își facă datoria.
Dacă unii au avut exces de zel, atunci cred că justiția îi va sancționa. Este important ca legea să fie respectată, indiferent dacă e în cadrul forțelor de ordine sau al persoanelor care protestau acolo. Cei care au făcut acest lucru trebuie să plătească, cum trebuie să plătească și cei care au bătut-o pe jandarmeriță, trebuie făcută o analiză”, a mai spus șefa Executivului.