Vicepremierul Raluca Turcan anunță un val de concedieri de la anul în mai multe instituții ale statului. Liberala spune că guvernul condus de Ludovic Orban se va axa pe eficientizarea modului de lucru în ministere, iar persoanele a căror rost nu mai există vor fi date afară.
Guvernul liberal a vorbit despre o restructurare în instituțiile statului încă din ziua în care a preluat puterea, după căderea prin moțiune de cenzură a cabinetului condus de pesedista Viorica Dăncilă.
Turcan și Orban au vorbit de mai multe ori despre concedieri ca măsură a ajuta buna funcționare pe viitor a ministerelor, în special acolo unde s-au făcut angajări pe pile umflând cifrele personalului fără nicio logică.
„Vreau ca instituţiile să înceapă să servească cetăţeanul şi să nu mai fie un clişeu pe care să îl aducă politicenii când se schimbă la guvernare. Aş vrea să văd şi eu la Guvern, dacă apare o problemă, se caută rezolvare, nu se caută vinovaţi, nu se caută ţapi ispăşitori”, a spus astăzi Raluca Turcan, scrie știrileprotv.ro.
„Am vorbit de exemplu cu ministrul Dezvoltării Regionale, care mi-a spus că în interiorul instituţiei pe care o conduce, la nivel de demnitate se face o reducere cu 40%, la nivel de conducere a instituţiei, o reducere cu 30%, iar la nivel de execuţie, o reducere de 20%”, a mai spus vicepremierul.
„Bugetele vor fi făcute pe structurile flexibilizate, nu până la capăt, pentru că, evident, această flexibilizare care începe la nivel naţional trebuie să meargă şi în teritoriu. Este un proces care mai durează, dar la nivelul ministerelor şi instituţiilor publice centrale, da, cred că bugetul va fi calat pe varianta flexibilizată”, a completat Turcan.
Următoarea mare provocare va fi pentru cabinetul Orban definitivarea bugetului pe anul 2020, după ce a anunțat că vor fi schimbări mari.
Pe lângă măsurile urgente ale guvernului condus de șeful PNL, cei care au preluat acum puterea vor să câștige și alegerile locale și parlamentare de la anul, aceasta fiind una din cele mai mari mize din punct de vedere politic.