Radu Mazăre este pasat între instanțele din Constanța și București! În urmă cu doar 24 de ore, la Curtea de Apel de pe malul mării a avut loc primul termen în dosarul în care, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost condamnat în primă instanţă la şase ani şi şase luni de închisoare cu executare. N-a ieșit nici bine, dar nici rău pentru Mazăre care este nevoit să mai aștepte câteva săptămâni.
Cauza a fost amânată pentru 10 decembrie, în vederea efectuării unei adrese către Ministerul Justiţiei pentru a comunica dacă este necesar avizul autorităților judiciare din Madagascar pentru ca să fie judecat în prezenta cauză. Mai exact, discutăm despre formularea unei cereri speciale în acord cu Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Vă readucem aminte, că Radu Mazăre a fost extrădat din Magadascar, aproape de jumătatea lunii mai 2019.
Ajuns în România, fostul edil al Constanței a fost obligat să execute pedeapsa de 9 ani de închisoare primită în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. Trebuie specificat că tocmai în acest context al extrădării, fostul primar al municipiului Constanţa în acord cu prevederile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală nu poate fi urmărit, judecat ori deţinut în vederea executării unei pedepse.
Mai mult de atât, Radu Mazăre nu poate fi supus nici oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădare. După ce a aflat cât trebuie să mai aștepta în dosarul care se judecă la constanța, Radu Mazăre merge acum la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României din București. Aici are loc un nou termen în dosarul în care contestă pedeapsa primită în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, respectiv nouă ani de închisoare!
De remarcat că această cauză va fi soluționată de un complet de cinci judecători. Fostul edil al Constanței încearcă reducerea pedepsei pentru acest dosar, în așa fel încât să poată forța o cerere de eliberare condiționată în următorii ani.