Alegerile anticipate, un obiectiv asumat la unison de președintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban și principalele partide politice aflate în Opoziție, sunt tot mai aproape de a deveni o certitudine. Chiar dacă mulți dintre cetățenii români cu drept de vot ar agrea o astfel de variantă, potrivit celor mai recente sondaje de opinie, aceasta nu este, însă, pe placul lui Radu Banciu.
În stilul caracteristic, jurnalistul a afirmat că scrutinul înainte de termen nu ar aduce nimic bun țării noastre, în condițiile în care s-ar realiza din „plictiseală politică”. În plus, nici varianta alegerilor locale în două tururi nu este agreată de cunoscutul realizator TV, întrucât denotă „superficialitate politică”.
„Vă spun pe românește: din plictiseală politică se fac anticipate. Nu e nimic altceva decât o plictiseală politică. Dacă ai avea treabă politică, ai munci. Nu se poate explica că vrei alegeri anticipate. Fă ceva, fă două drumuri. Nici nu te-ai așezat la masă… nu se poate.
Așa arată această mascaradă. Cum adică anticipate? Cum adică primari în două tururi? Sunt niște porcării venite din plictiseala politicienilor. Superficialitatea clasei politice duce la așa ceva. Chiar dacă ar fi fost nevoie de organizarea alegerilor anticipate, ele trebuiau trase pe linie moartă: adică să nu vorbești despre asta. Organizează în culise”, a spus Radu Banciu în ediția de luni, 13 ianuarie a emisiunii sale de pe B1 TV.
Totodată, Radu Banciu a abordat și unul dintre cele mai arzătoare subiecte externe ale începutului de an, criza din orientul Mijlociu, provocată de uciderea generalului Qassem Soleimani, la ordinul liderului de la Casa Albă, Donald Trump.
Chiar dacă este sceptic în privința unui nou Război Mondial, jurnalistul a analizat raporturile de forțe existente în acest moment la nivel global.
„Cine s-ar putea bate în acest Al Treilea Război Mondial? Ai, pe de o parte, SUA, UE, care evident este aliata SUA, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Japonia, Coreea de Sud. Ce ar fi de partea cealaltă? Să nu-mi spuneți că Rusia.
Sunt două, trei țări în zona Golfului, pentru că și acea regiune e stăpânită tot de americani. Unii sunt de partea americanilor. Alții nu se opun, nu mișcă adică.
Hai să zicem că ar fi câteva țări acolo care ar sprijini Iranul. Iranul poate să declanșeze Al Treilea Război Mondial? America Centrală, America de Sud, Africa nu le-am mai trecut”, a explicat Radu Banciu.