Proprietarii de câini și pisici riscă amenzi uriașe! Animalele trebuie declarate

Proprietarii de câini și pisici riscă amenzi uriașe, dacă nu declară animalele de companie la recensământul animalelor, care urmează să aibă loc. Tot amendă vor primi și dacă nu anunță imediat cum animalul de companie a adus pui pe lume sau dacă a fost înstrăinat. De asemenea, iubitorii de animale vor fi amendați coresunzător dacă nu vor declara moartea animalului.

Proprietarii de câini și pisici riscă amenzi uriașe, imediar după recensământul animalelor

Proiectul privind recensământul animalelor cu proprietar/ deţinător legal de pe raza municipiului Bucureşti urmează să fie dezbătut în şedinţa de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti și față de forma inițială acum vine cu niște amenzi usturătoare, potrivit Agerpres.

Astfel, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă următoarele fapte: refuzul de a da date, furnizarea de date eronate sau incomplete recenzorilor – cu amendă de la 500 la 1.000 de lei; neinformarea ASPA în termen de 15 zile de la data decesului sau înstrăinării animalului – cu amendă de la 400 la 600 de lei; neinformarea ASPA în termen de 15 zile de la data dobândirii sau fătării unui/ unor animal(e) – cu amendă de la 400 la 600 de lei. Este valabil pentru toate rasele de câini și rasele de pisici.

Proprietarii de câini și pisici riscă amenzi uriașe, imediar după recensământul animalelor. Sursa foto: familist.ro

Proprietarii își pot declara animalele și pe internet

Legiuitorul arată puțină compasiune pentru stăpânii de animale. Contravenientul poate achita în termen de cel mult 15 zile jumătate din minimul amenzii. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se va face de către poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală a Municipiului Bucureşti şi din cadrul poliţiilor locale ale sectoarelor 1 – 6.

Organizarea şi efectuarea recensământului vor fi realizate de Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor. Aceasta va încheia acorduri de colaborare cu Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi cu poliţiile locale ale sectoarelor în vederea implementării acestei hotărâri.

Informaţiile obţinute vor fi trecute în Registrul de evidenţă a animalelor cu proprietar/ deţinător legal de pe raza municipiului Bucureşti, bază de date ce va fi gestionată de ASPA. Registrul va include: numele proprietarului, domiciliul, numărul de telefon, date de identificare ale animalului (specie, rasă, culoare, talie, sex, vârstă); sterilizare/ crotalie/ carnet de sănătate/ microcip/ pedigree.

Pe durata desfăşurării recensământului, proprietarii/ deţinătorii legali ai animalelor, persoane fizice sau juridice, vor avea posibilitatea declarării acestora, personal sau digital, în vederea înregistrării. Atenție! Veridicitatea informaţiilor va fi verificată de către recenzori.