Agenția Națională de Meteorologie a transmis prognoza meteo pentru prima zi din luna februarie. Meteorologii anunță că sâmbăta aceasta, 1 februarie, temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul acestei perioade din an, iar cerul va fi predominant senin în majoritatea regiunilor țării.
Vremea din acest weekend ne va duce cu gândul la primăvară, mai ales că deja au început să apară ghioceii. Specialiștii ANM anunță că vremea va fi extrem de caldă pentru această lună, iar soarele va străluci puternic la orele prânzului.
Spre seară cerul se va înnora treptat și sunt șanse destul de mari să plouă pe arii extinse. De asemenea, vântul va sufla slab spre moderat și va avea unele intensificări doar pe crestele montane. Pe arii restrânse se va instala ceața dimineața și seara.
În acest weekend va fi extrem de cald în Capitală, iar maxima va urca în jurul prânzului până la 16-17 grade Celsius. Prin urmare, vremea va fi mult mai caldă decât normalul acestui interval din an, în timp ce vântul va sufla slab spre moderat.
Meteorologii anunță cer senin, soare și vânt slab în prima zi de weekend, în Brașov. Temperatura maximă va urca până la 9 grade Celsius pe timpul zilei și 2 grade Celsius pe parcursul nopții. Șansele de precipitații sunt reduse, dar s-ar putea să cadă câțiva stropi de lapoviță și ninsoare.
ANM transmite că vremea va fi extrem de caldă și pe litoralul românesc. Termometrul va arăta o temperatură maximă de 13-14 grade Celsius, iar cerul va fi în cea mai mare parte însorit. După-amiaza se va înnora ușor și este posibil să cadă câțiva stropi de ploaie.
Clujenii vor avea parte de o vreme foarte frumoasă cu o maximă de 12 grade Celsius. Cerul va fi parțial noros, dar nu sunt șanse îngrijorătoare în privința precipitațiilor. Vântul va sufla slab pe timpul zilei. Pe parcursul nopții temperatura va scădea până la 3 grade Celsius.
Și locuitorii din Iași vor avea parte de o zi foarte frumoasă în ciuda faptului că cerul va fi acoperit de nori. Soarele își va face simțită prezența și se vor înregistra 12 grade Celsius. Spre seară ar putea cădea câteva precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
„Constatăm o evoluție a unor ierni mai blânde în țara noastră, în general, mai ales în primele două luni din această iarnă, cuantificând intensitatea unităților de ger, care ia în calcul temperaturi minime sub -10, -15 grade – sunt praguri critice pentru agricultură în această perioadă.
În țara noastră, avem în medie, în cea mai mare parte a țării, sub 10 unități de ger, ceea ce înseamnă o iarnă deosebit de blândă. Cel mai cald anotimp de iarnă a fost în 2006-2007 în țara noastră.
Putem cuantifica după finele lunii februarie, dar putem avea un semnal că și iarna 2019-2020 se poate califica ca fiind una din iernile cele mai călduroase”, a declarat directorul ANM Elena Mateescu, potrivit dcnews.ro.