Administrația Națională de Meteorologie a transmis prognoza meteo pentru intervalul 21 octombrie – 3 noiembrie, iar veștile nu sunt printre cele mai bune. Chiar dacă în aceste zile ne putem bucura de vreme neobișnuit de caldă, în scurt timp, temperaturile vor suferi scăderi bruște și semnificative, favorizând astfel apariția ploilor.
Mai concret, până sâmbătă, 26 octombrie, mercurul din termometre va indica în cea mai mare parte a țării valori cu mult mai ridicate în comparație cu normalul acestei perioade, mai ales pe timpul zilei. AStfel, maximele vor ajunge până la pragul de 26 grade Celsius, fără șanse ca precipitațiile să-și facă apariția. Ulterior, vremea va intra într-un proces de răcire treptată, urmând ca valorile termice să scadă, în medie, de la 23 de grade, pe 27 octombrie, spre 11 grade în intervalul 31 octombrie – 3 noiembrie, când vor ajunge sub pragul specific intervalului prognozat.
Astfel, începând cu data de duminică, 27 octombrie, trebuie să uităm de temperaturile din ultimele zile, pentru că ne așteaptă o scădere semnificativă, până la valori cuprinse, în medie, între 10 și 12 grade Celsius. Totodată, în primele zile ale lunii noiembrie, mercurul din termometre va scădea treptat, până la pragul de 3 grade Celsius, neobișnuit pentru perioada în care ne aflăm. Mai mult decât atât, este foarte probabil ca ploile să-și facă din nou apariția, pe arii restrânse putând fi însoțite chiar de descărcări electrice și intensificări ale vântului.
În ceea ce privește sezonul rece care se apropie cu pași repezi, vom avea parte de ninsori abundente, ger și viscol, ca urmare a unui vortex polar despre care meteorologii susțin că va aduce pe întregul continent european una dintre cele mai geroase ierni din ultimii 30 de ani. În plus, pe fondul verii călduroase din Antarctica și toamnei friguroase din Siberia, nu este exclus ca iarna intensă să se prelungească până prin luna martie.
„Acest model arată mult mai activ, cu mai multe furtuni specifice iernii și explozii arctice. Cred că aș atribui asta destrămării vortexului polar, pentru că este foarte consistent cu ceea ce am văzut în trecut. Un vortex polar puternic este un capac rapid, care se învârte rapid, centrat deasupra Polului Nord, păstrând tot aerul rece cu el aproape.
Un vortex polar tulburat este un capac care se învârte care s-a lovit de un obiect de mai multe ori… capacul încetinește și se împiedică și se poate rătăci de locația sa. Așa-numitele obiecte de care s-a lovit vortextul sunt vara călduroasă din regiunea arctică și toamna rece din Siberia. Tocmai de aceea, ar trebui să ne așteptăm la o iarnă aspră și în luna februarie – și poate chiar și la începutul lui martie”, a explicat Judah Cohen, director de prognoze sezoniere la compania de management al riscurilor de vreme Atmospheric and Environmental Researcher (AER).