Conform prognozei meteo, ziua de miercuri, 9 ianuarie 2019, vremea va fi în general închisă. După noaptea de luni spre marți, 7 spre 8 ianuarie, când am avut parte de ger cumplit și de -23 de grade în unele zone, acum se poate spune că veștile rele se duc treptat. Astfel că, miercuri, mai ales în jumătatea de vest a teritoriului, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, pe arii restrânse și slabe cantitativ.
În Banat și Crișana, în prima parte a zilei, vor fi condiții de polei. Noaptea va ales precipitații ce se vor extinde treptat în regiuunile sud-estice, sudice, centrale și la munte. În Dobrogea și Bărăgan, precipitațiile vor fi mixte și, în ddeosebi, sub formă de ninsoare.
Previziunile meteorologice, conform accuweather, de miercuri, 9 ianuarie 2019, arată că maxima zilei, în București, va fi de 3 grade Celsius. Precipitațiile nu-și vor face simțită prezența, procentul de umiditate va fi de 69%, iar vântul va sufla cu o putere de 14 kilometri pe oră.
La malul mării, miercuri, 9 ianuarie 2019, maxima zilei va fi de 4 grade Celsius, care se va simți cu 2 grade mai puțin. Procentul de precipitații va fi mic, de doar 10%, cel de umiditate va fi de 72%, iar vântul va sufla cu o intensitate de 24 kilometri pe oră.
Potrivit AM, maxima zilei de miercuri, 9 ianuarie 2019, în Iași, va fi de minus două grade Celsius, care se va simți ca -8. Procentul de precipitații este de 20%, cel de umiditate de 82%, iar vântul va sufla cu o putere de 13 kilometri pe oră.
Previziunile meteorologice anunță că maxima zilei de miercuri, 9 ianuarie 2019, în Cluj, va fi de 1 grad Celsius. Aceasta se va simți ca minus 4 grade Celsius. Procentul de precipitații va fi de 20%, cel de umiditate de 82%, iar vântul va sufla cu o putere de doar 8 kilometri pe oră.
Maxima zilei de miercuri, 9 ianuarie 2019, va fi de 2 grade Celsius. Aceasta se va simți, de fapt, ca minus trei grade. Procentul de precipitații va fi inexistent, cel de umiditate va avea un procent ridicat, de 79%, iar vântul va sufla cu o intansitate foarte mică, de 6 kilometri pe oră.