Conform prognozei meteo, ziua de luni, 24 decembrie 2018, vremea va fi capricioasă, cu ploi, ninsori și temperaturi scăzute. În Ajunul Crăciunului, în sudul țării va fi deosebit de cald, însă în nord va intra în altitudine un aer ceva mai rece din zona scandinavă. Așadar, pe lângă ploile semnalate și lapoviță, vor fi și ninsori pe arii relativ extinse în Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei. În nord-vestul Carpaților Orientali și în vestul Munților Apuseni vor fi cantități de apă mai însemnate și se va depune un strat de zăpadă care va ajunge până la 15-20 de centimetri.
Conform accuweather, maxima zilei de luni, 24 decembrie 2018, va fi de 4 grade Celsius, care se va simți ca -2. Procentul de precipitații va fi de 60%, cel de umiditate va fi mare, de 96%, iar vântul va sufla cu o putere de 19 kilometri pe oră.
Previziunile ANM arată că maxima zilei de luni, 24 decembrie 2018, la malul mării, va fi de 7 grade Celsius, iar aceasta se va simți precum -1 grad Celsius. Procentul de precipitații va fi de 80%, cel de umiditate va fi de 89%, iar vântul va sufla cu o putere destul de mare, de 27 de kilometri pe oră.
Maxima zilei de luni, 24 decembrie 2018, în Iași, va fi de 3 grade Celsius care se va simți ca -2 grade Celsius. Procentul de precipitații va fi de 70%, cel de umiditate de 91%, iar vântul va sufla cu o intensitate de 27 kilometri pe oră.
Previziunile meteorologilor arată că maxima zilei de luni, 24 decembrie 2018, în Cluj, va fi de 3 grade Celsius. Procentul de precipitații este de 100%, cel de umiditate va fi de 91%, iar vântul va sufla cu o intensitate destul de mare, de 29 kilometri pe oră.
Conform prognozei meteo de luni, 24 decembrie 2018, maxima zilei, în Brașov, va fi de 3 grade Celsius, care se va simți ca -5 grade Celsius. Procentul de precipitații va fi de 90%, cel de umiditate de 97%, iat vântul va sufla cu o intensitate de 19 kilometri pe oră.