Meteorologii anunță că valorile termice vor crește ușor în cea mai mare parte a țării. Așadar, temperaturile maxime vor ajunge până la 28 – 29 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar în unele zone din est vor exista unele înnorări temporare. Local va ploua, iar după-amiaza se vor înregistra și descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.
Joi, în Capitală, temperatura maximă va atinge 28 de grade Celsius. Cerul va fi predominant însorit, iar vântul va sufla slab până la moderat. Bucureștenii se vor bucura de o zi frumoasă și plăcută ideală pentru plimbări în parc sau ieșiri în oraș.
La munte vremea va fi plăcută, maxima va atinge 24 de grade Celsius. Minima se va înregistra în jurul valorii de 16 grade Celsius. Cerul va fi parțial noros și sunt așteptate ploi de scurtă durată atât dimineața, cât și după-amiaza.
Ieșenii vor avea parte de o zi frumoasă de joi. Mercurul va urca în termometre până la 25 de grade Celsius. Cerul va fi în cea mai mare parte însorit. Pe timpul nopții temperatura va scădea până la 15 grade Celsius și sunt așteptate ploi și descărcări electrice.
În Cluj – Napoca se vor înregistra 25 de grade Celsius. Soarele își va face simțită prezenta pe tot parcursul zilei. Vântul va sufla slab până la moderat. Noaptea se vor înregistra 14 grade Celsius și s-ar putea să plouă.
Românii care se află pe litoral zilele acestea se vor bucura de o zi extrem de plăcută. Temperatura maximă va urca până la 27 de grade Celsius. Prin urmare, este o zi ideală pentru stat la plajă. Vântul va sufla slab până la moderat cu 19 km/h.