Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au anunțat pentru weekend temperaturi joase. Din păcate, specialiștii au avetizat faptul că pe tot teritoriul României va apune un val de ger polar siberian. “E o masă de aer polară care vine de undeva din Siberia în zona noastră. Temperaturile o să scadă frecvent sub minus 10 grade. Răcirea va fi în toată ţara, dar răciri mai mari vor fi în nordul şi centrul ţării.
Şi în vestul ţării temperaturile vor fi între minime de cel puţin între -13 şi – 8 grade, iar maximele uşor negative spre minus 5 şi 0 grade”, a declarat directorul Meteo Banat-Crișana, Silvia Barbu.
Prognoza meteo pentru azi indică o răcire bruscă a temperaturilor din cauza valului de aer polar siberian care va cuprinde toată România. Județele afectate vor fi: Craiova, Calafat, Băilești, Dăbuleni, Poiana Mare, Moțăței, Segarcea, Sadova, Daneți, Călărași, Valea Stanciului, Ciupercenii Noi, Maglavit, Cetate, Podari, Leu, Ostroveni, Amărăștii de Jos, Plenița, Celaru, Mârșani, Galicea Mare, Desa, Bistreț, Bârca, Unirea, Bucovăț, Calopăr, Gighera, Rast, Bechet,
Bratovoești, Cerăt, Breasta, Castranova, Vârvoru de Jos, Dioști, Afumați, Teasc, Goicea, Coșoveni, Orodel, Drănic, Giurgița, Lipovu, Carpen, Urzicuța, Malu Mare, Gângiova, Robănești, Teslui, Țuglui, Piscu Vechi, Dobrești, Caraula, Giubega, Drăgotești, Apele Vii, Rojiște, Vela, Ghidici, Sopot, Negoi, Terpezița, Seaca de Câmp, Brabova, Dobrotești, Cioroiași, Predești, Perișor, Vârtop, Siliștea Crucii, Măceșu de Sus, Sălcuța, Întorsura, Ghindeni, Catane, Amărăștii de Sus, Galiciuica, Cârcea, Pleșoi, Măceșu de Jos, Cârna, Verbița, Seaca de Pădure, Radovan, Gogoșu, Botoșești-Paia, Izvoare
O aversă de ninsoare si maxim 0 garde Celsius vor fi în București. Vânturi din direcţia nord-nord-vest cu 9 km/h și cu rafale de 13 km/h. Noaptea aduce -6 garde Celsius, iar o ninsoare cu fulguieli își va face apariția. Vânturile vor veni din partea de vest cu 7 km/h și cu rafale de 13 km/h.
În Iași va fi -1 grad Celsius și o aversă de ninsoare. Vânturi vin dinspre nord-nord-vest cui 18 km/h și cu rafale de 26 de km/h. Noaptea aduce -7 garde Celsius, alături de câteva averse de ninsoare. Vânturi vin din nord-nord-vest cu 13 km/h și cu rafale de 18 km/h.
Ziua aduce doar -4 grade Celsius, dar și câteva averse de ninsoare. Vânturi vin din partea de nord-vest cu 7 km/h și cu rafale de 13 km/h. Noaptea vor fi -9 grade Celsius și câteva furtuni scurte de zăpadă. Vânturi vin din partea de vest-nord-vest cu 7 km/h și cu rafale de 11 km/h.
Cei din Constanța au parte pe timpul zilei de 0 grade Celsius și ninsori ocazionale cu fulguieli. Vânturi vin din partea de nord-vest cu 17 km/h și cu rafale de 26 km/h. Noaptea vor fi doar -4 grade Celsius, dar și ninsori și fulguieli. Vânturi vin dinspre nord-nord-vest cu 20 de km/h și cu rafale de 30 de km/h.
În Cluj, pe timpul zilei, vor fi -3 grade și câteva averse de ninsoare. Vânturi vin din partea de nord-vest cu 18 km/h și cu rafale de 28 de km/h. Noaptea aduce chiar -10 grade Celsius și ninsoare. Vânturile vin din vest-nord-vest cu 15 km/h și cu rafale de 24 km/h.