Prognoza meteo pentru ziua de duminică, 20 ianuarie, vine cu vreme în general închisă și precipitații pe arii extinse în toate regiunile, însă acestea vor fi temporare. Local, precipitațiile mai pot fi moderate cantitativ în zonele de Vest și Nord-Vest. Va ninge la munte, în Maramureș, în nordul Crișanei, Vestul, Nordul și centrul Transilvaniei, dar și în jumătatea de nord a Moldovei.
În Muntenia, Dobrogea, Sudul și Estul Olteniei va ploua, iar în restul teritoriului precipitațiile vor fi mixte. Șoferii trebuie să fie vigilenți pentru că există riscul de producere a poleiului. Valorile maxime vor fi cuprinse între -3 și 7 grade Celsius, în timp ce minimele vor fi de -6…2 grade Celsius.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane, iar în zonele joase este posibil să se formeze ceață. Temperaturile sunt în scădere în toate regiunile din țară, iar săptămâna care vine aduce cu ea gerul.
În Capitală, vremea va fi în general închisă și este posibil ca spre seară să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat, iar mercurul din termometre nu va urca mai mult de 3…4 grade Celsius în timpul zilei, în timp ce noaptea nu va depăși -1 grad Celsius. Dimineața și seara vor fi condiții de ceață.
Temperaturile vor fi puțin mai ridicate pe litoral decât în restul teritoriului, cu valori care pot ajunge până la 7 grade Celsius în timpul zilei și la 2 grade Celsius noaptea. Vântul va sufla cu aproximativ 20 de kilometri la oră și pe parcursul zilei se vor semnala ploi.
Cerul va fi înnorat, dar vor fi șanse mici de precipitații. Vântul va sufla cu aproximativ 18 kilometri la oră, iar valorile termice vor fi cuprinse între -2 și 2 grade Celsius.
Norii vor acoperi cerul și vor fi semnalate precipitații mixte. Temperatura minimă va fi de 0 grade Celsius, în timp ce maxima va atinge 5 grade Celsius, iar vântul va sufla slab.
Precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare își vor face simțită prezența pe tot parcursul zilei. Temperaturile vor fi cuprinse între -1 și 2 grade Celsius.