ANM a emis prognoza mteo pentru duminică, 20 septembrie. Astfel, aflăm că vremea va fi deosebit de caldă în orele amiezii în jumătatea de vest a țării, în timp ce, în restul teritoriului valorile diurne se vor situa în continuare peste cele climatologic specifice datei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 28 de grade, iar cele minime între 5 și 16 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei.
La Bucureşti, duminică, 20 octombrie avem parte de o prognoză meteo favorabilă, deoarece vremea va fi în continuare predominant frumoasă, iar în orele amiezii cu mult mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, deși dimineața ar putea fi ceață. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 10 grade.
Vremea va fi una foarte frumoasă în Brașov. Cerul va fi senin, iar vântul va bate cu doar 6 kilometri pe oră. Temperaturile maxime vor atinge 24 de grade Celsius, în timp ce noaptea, temperaturile vor scădea până la 10 grade Celsius.
În Cluj-Napoca va fi o vreme foarte frumoasă și duminică. Temperaturile maxime vor atinge 24 de grade Celsius, iar cele minime vor scădea până la 6 grade Celsius. Cerul va fi însorit, iar vântul va adia cu 7 kilometri pe oră.
Ieșenii vor avea un sfârșit de săptămână de poveste, cel puțin din punct de vedere meteorologic. Temperaturile maxime vor atinge 22 de grade Celsius, iar cele minime vor scpdea până la 11 grade Celsius. Cerul va fi mai mult însorit, chiar dacă pe cer ăși vor face apariția și câțiva nri, care nu vor aduce însă ploi.