ANM a emis prognoza meteorologică valabilă pentru sâmbătă, 12 octombrie. Astfel, aflăm că vremea va fi predominant frumoasă și se va încălzi ușor, astfel că valorile termice vor fi apropiate și local chiar peste cele normale ale perioadei. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 25 de grade, iar cele minime între 3 și 15 grad.
Vremea va fi predominant frumoasă și se va încălzi ușor. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 24 de grade, iar cea minimă de 8 grade. Dimineața și noaptea, mai ales în zona preorășenească vor fi condiții de ceață.
Brașovenii au parte de o zi frumoasă. Cerul va fi însorit, iar temperaturile maxime vor atinge 20 de grade Celsius, pe când cele minime vor coborâ până la 5 grade Celsius. Pe cer își vor mai face apariția câțiva nori, însă nu sunt șanse de ploaie. Vântul va adia cu 6 kilometri pe oră.
Prognoza meteo este una bună pentru Iași, deoarece vor fi înregistrate 22 de grade Celsius. Temperaturile minime vor scădea până la 7 grade Celsius. Pe parcursul zilei, își vor face apariția și câțiva nori, însă sunt zero șanse de precipitații. Vântul va bate cu 11 kilometri pe oră.
Constănțenii au parte și ei de o zi frumoasă. Se vor înregistra temperaturi maxime de 21 de grade Celsius, pe când cele minime vor scădea până la 14 grade Celsius. Cerul va fi însorit, iar vântul va sufla cu 17 kilometri pe oră și nu se pune problema de precipitații.