Președintele PSD Liviu Dragnea a fost așteptat de câțiva protestatari la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde are loc ultimul termen în dosarul angajărilor fictive la DGASPC Teleorman. Procurorii cer 10 ani de închisoare pentru Liviu Dragnea.
Procurorii DNA au cerut condamnarea la închisoare cu executare a inculpaţilor din dosarul DGASPC Teleorman, în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu.
Unul dintre protestatari a fost scos cu forța de doi jandarmi din curtea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în timp ce un altul a stat de vorbă câteva minute cu Liviu Dragnea. Bărbatul i-a reproșat liderului PSD că nu respectă rezultatul referendumului din 2009, prin care peste 80% dintre romanii cu drept de vot au cerut Parlament unicameral si maximum 300 de parlamentari.