Premierul României, Viorica Dăncilă, a trăit momente de panică joi seară. Avionul în care se afla prim-ministrul a avut probleme și a aterizat la Sibiu, deși aeronava trebuia să ajungă la București. Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional din Sibiu a anunțat că charter-ul în care se afla premierul și o parte din miniștrii care au făcut deplasarea la Bruxelles a avut o aterizare forțată la Sibiu.
„În cursul serii de 24.01.2019, un zbor charter care îl avea la bord pe premierul României a aterizat la Sibiu. Decizia de aterizare la Sibiu a fost luată de comandantul aeronavei”, a explicat purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional din Sibiu, Alexandra Păcurar.
Avionul în care se afla Viorica Dăncilă a avut probleme și a făcut o aterizare neprogramată la Sibiu. Anunțul a fost făcut de reprezentanții aeroportului care au spus că decizia i-a aparținut comandantului aeronavei. Se pare că această oprire „nu era programată”, iar premierul a preferat ca de la Sibiu să-și continue călătoria spre București cu automobilul.
Viorica Dăncilă se afla în charterul care a aterizat forțat la Sibiu alături de câțiva dintre miniștrii alături de care a fost prezentă la Bruxelles. Acolo premierul, dar și o parte din colegii de cabinet au ținut cuvântări în fața colegilor din Parlamentul European. Rovana Plumb și Teodor Meleșcanu se aflau și ei în aeronavă, alături de premier. Potrivit unor surse, la Sibiu avionul a aterizat în jurul orei 19:00, cu o întârziere de 30 de minute fața de ora inițială. De acolo premierul a fost preluat de Serviciul de Protecție și Pază și a fost escortat până la București, unde a ajuns aproape de miezul nopții.