Regina Elisabeta a II-a a fost de acord ca nepotul ei, Prințul Harry și soția acestuia, Meghan Markle, să renunțe la privilegiile Casei Regale. Imediat după comunicarea deciziei Ducele de Sussex a avut și o primă reacție precizând că îți dorește ca adevărul să se afle de la el.
Ducele de Sussex și soția sa, actrița americană Meghan Markle, au primit acceptul Reginei de a renunța la drepturile de membri de rang înalt ai familiei regale britanice. Prințul Harry a declarat că regretă că se retrage din familia regală, dar nu a avut de ales. Totodată, nepotul Reginei Elisabeta a II-a a mai adăugat că decizia nu a fost una ușoară.
„Decizia pe care am luat-o pentru mine şi soţia mea nu a fost luată uşor”, precizând că a discutat îndelung cu Meghan Markle înainte de a ajunge la concluzia renunțării la drepturile Casei Regale.
Citeşte şi:
Într-un discurs susținut la un dineu caritabil organizat de organizaţia Sentebale Prințul Harry a mărturisit că nu se aștepta la acest deznodământ. Ducele de Sussex va continua să fie prinț și duce de Sussex, iar Meghan Markle își va păstra titlul de Ducesă.
Prințul Harry și soția lui, Meghan, nu vor mai folosi de acum înainte titulatura „Alteţa sa regală”. În plus, ei nu vor mai lua parte la evenimentele ceremoniale sau vizitele regale.
În aceste condiții, Prințul Harry a mai spus că va continua să o slujească pe Regina Elisabeta a II-a în ciuda faptul că jumătate din an îl va petrece departe de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, tocmai în Canada, la familia soției sale.
„Speranţa noastră a fost de a continua să o slujim pe regină, Commonwealth-ul şi asociaţiile mele militare fără finanţare publică. Din păcate, acest lucru nu a fost posibil.
Am acceptat acest lucru ştiind că nu schimbă cine sunt sau cât sunt de dedicat. Dar sper că asta vă ajută să înţelegeţi la ce s-a ajuns, că mă voi retrage din tot ceea ce am cunoscut vreodată pentru a face un pas înainte spre ceea ce sper că va fi o viaţă mai liniştită”, a declarat Ducele de Sussex, relateză stirileprotv.ro.
Prințul Harry a mai adăugat că și-a dorit să nu se ajungă la această concluzie radicală, precizând totodată că Regatul Unit va rămâne în continuare casa sa. Ducele de Sussex este supărat, dar va rămâne aceeași persoană ca și în ultimii 35 de ani din viața sa, doar că va avea o perspectivă „mai clară”.
„Am vrut să auziţi adevărul de la mine, atât cât îl pot împărtăşi, nu ca prinţ, sau duce, ci pur şi simplu ca Harry, aceeaşi persoană pe care mulţi dintre voi aţi urmărit-o crescând în ultimii 35 de ani dar cu o perspectivă mai clară.
Regatul Unit este casa mea şi locul pe care îl iubesc. Asta nu se va schimba niciodată. (…) Simt o mare tristeţe pentru că s-a ajuns la asta”, a mai afirmat Prințul Harry, conform sursei menționate.