Prințul Charles, moștenitorul tronului în Marea Britanie, a ieșit din autoizolare și se simte bine, după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19. De menționat că urmașul la tronul britanic a stat în autoizolare doar 7 zile, așa cum prevede legea britanică.
În comparație, în România oamenii stau 14 zile în autoizolare, la recomandarea medicilor și a autorităților.
Conform CNN, Prințul de Wales, în vârstă de 71 de ani, a decis să se autoizoleze săptămâna trecută la reședința sa din Scoția, după ce a aflat că este infectat cu coronavirus.
„Avem confirmarea că după ce a consultat un doctor, Prințul de Wales a ieșit din autoizolare”, a transmis o sursă din anturajul prințului pentru CNN. Măsura autoizolării a fost luată preventiv, cu toate că prințul nu a avut probleme grave de sănătate în această perioadă.
Conform legilor din Marea Britanie, prințul Charles a fost obligat să rămână într-o perioadă de autoizolare de 7 zile. Soția lui Charles, camilla, Ducesa de Cornwall, va rămâne în continuare în carantină până când va fi sigură că a scăpat de orice pericol.
Conform medicilor regali, Charles nu a avut simptome deosebite și nici nu știe de unde a contactat virusul, din cauza programului extrem de încărcat.
Britanicii s-au îngrijorat, de asemenea, pentru sănătatea reginei, în condițiile în care cei doi s-au întâlnit ultima oară în 12 martie, la Londra. Din acel moment, regina s-a autoizolat la castelul Windsor, până la finalul lunii aprilie.
Mai mulți politicieni britanici au fost confirmați pozitiv la coronavirus, inclusiv premierul Boris Johnson și ministrul sănătății Matt Hancock.