Este doliu în PNL, după ce primarul Constantin Machidon, din localitatea nemțeană Tazlău, a murit. Edilul avea 62 de ani și ar fi suferit de cancer. Conform România TV, acesta suferise o adevărată dramă în urmă cu patru ani, după sinuciderea soției sale.
Decesul lui Constantin Machidon a fost anunțat pe Facebook de senatoarea liberală Emilia Arcan. „Primarul a fost înhumat în localitatea natală, iar foarte mulți dintre săteni au venit să îl conducă pe ultimul drum. Astăzi, cu deosebit regret, l-am condus pe ultimul drum pe Constantin Machidon, primarul comunei Tazlău, județul Neamț un om apreciat de către cei din comunitate pentru generozitatea sa și bunătatea sufletească!
Deși mai avea multe de făcut pentru familie, pentru comunitatea care l-a desemnat ca lider,Dumnezeu a ales să-l ia de-a Dreapta Sa! Unele lucruri în viață sunt cu adevărat cumplite, iar moartea, deși uneori reprezintă finalul unor suferințe și o etapă care nu poate fi ocolită de către niciunul dintre noi, rămâne cel mai greu moment pământesc!
Rămas bun, Constantin Machidon! Ai lăsat în urmă fapte bune și ai fost un exemplu de omenie, de care ne vom aminti mereu”, a transmis aceasta pe Facebook.
Și deputatul PNL Mugur Cozmanciuc a transmis pe Facebook un mesaj de condoleanțe. „Astăzi este o zi în care am sentimente amestecate. Tristețe pentru că am pierdut un coleg de valoare, pe domnul Constantin Machidon, care prin optimismul său ne-a oferit de multe ori ocazii să ne gândim la bunătate, la valori și la respect.
Acest moment trist m-a făcut să mă gândesc la echipă, la toți cei care ne adunăm, să fim împreună pentru a realiza ceva. Domnul Machidon a fost un om de echipă. Și știu că și el s-ar fi bucurat astăzi dacă ar fi văzut ce muncă extraordinară a făcut echipa de la Neamț”, a transmis acesta.