Andreea Bălan a oferit primele declarații după ce a suferit un stop cardio-respirator. Din păcate, artista s-a aflat pe masa de operație în cursul zilei de luni, când trebuia să o aducă pe lume pe a doua fetiță a sa, dar complicațiile au apărut la scurt timp, așa că inima i s-a oprit. George Burcea, soțul cântăreței, i-a rugat pe toți cei care erau îngrijorați de starea sa să le respecte intimitatea.
Spynews.ro a adus în exclusivitate mărturia Andreei Bălan după ce o țară întreagă s-a temut pentru starea sa de sănătate. Blondina a susținut că este bine, iar că specialiștii de la Spitalul Sanador au avut grijă ca ea să aibă parte de cele mai bune condiții. Directorul clinicii private la care a ales să se opereze a declarat că a fost o minune că a scăpat. „A fost o situație critică. Se întâmplă un caz la 80.000. Este un accident dramatic, imprevizibil. Dar din cei cărora li se întâmplă asta, doar 10 la sută scapă!”, a declarat doctorul.
„Abia astăzi am reușit să stabilizăm tulburarea cardiacă. Apare într-un număr covârșitor de mare de cazuri. Este un anume factor care declanșează acesastă furtună. Și contează reacția medicilor care se focalizează pe eveniment. O reacție foarte bună a fost. Șansa a fost de partea noastră. Orice pacientă poarte ajunge iî această situație”, a mai adăugat medicul.
Doctorul de la Clinica privată Sanador a declarat faptul că starea artistei a fost cu adevărat îngrijorătoare. ”În consimțământul de naștere este undeva un paragraf în care este specificat și acest eveniment nefavorabil, riscul de a muri.
Multe paciente, în special cele care nasc pe cale naturală, sunt revoltate: ‘cum? eu pot să mor la o naștere naturală?’ Trebuie să menționez că această complicație care a apărut în cazul doamnei Bălan este mai frecventă la nașterile pe cale naturală și nu la nașterile prin cezariană”, a afirmat sursa citată.