Marco Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei, a anunțat că va intra de bunăvoie în carantină ca o măsură de precauție, transmite AFP, citată de G4Media. Rebelo de Sousa și-a suspendat toate activitățile publice în țară și în străinătate pentru o perioadă de două săptămâni.
Decizia a fost determinată de faptul că săptămâna trecută s-a întâlnit cu elevi ai unei școli din norul Portugaliei, unde mai apoi s-a descoperit un caz de coronavirus. Școala a fost imediat închisă.
„Nici elevul internat în spital, nici clasa lui nu au participat la această întâlnire”, se arată într-un comunicat al președinției.
Potrivit informațiilro oficiale, președintele nu are niciun simptom și vrea să-și continue activitățile din palatul prezidențial.
Marco Rebelo de Sousa vrea dea un exemplu de respectare cu strictețe a recomandărilor autorităților sanitare în ceea ce privește combaterea epidemiei de coronavirus.
Anunțul șefului statului survine în contextul creșterii cazurilor de infecție cu COVID-19 în Portugalia. Astfel sâmbătă au fost raportate șapte cazuri noi, numărul total al infecțiilor ajungând la 20.
Și autoritățile de la Lisabona au luat măsuri dure de combatere a epidemiei, mai ales în nordul Portugaliei unde au fost suspendate vizitele în spitale, cămine de bătrâni și închisori și au fost închise două clădire aparținând unor universități și o școală.