În cursul zilei de joi, Klaus Iohannis a promulgat legea care modifică un articol important din noul Cod Fiscal adoptat de Guvernul PSD-ALDE. Mai exact, actul normativ căruia președintele României i-a acordat aviz pozitiv aduce o serie de facilități pentru cei care efectuează sponsorizări sau acte de mecenat.
Practic, ca urmare a deciziei luate astăzi de șeful statului, art. 25 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu referire la cheltuielile care nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit va suferi modificări importante, în sensul că toate persoanele care acordă sponsorizări sau efectuează acte de mecenat, precum şi cei care acordă burse private, vor avea posibilitatea de a scădea sumele aferente din impozitul pe profit, până la nivelul valorii de 35% din impozitul datorat.
Prin această inițiativă legislativă, Klaus Iohannis își propune să revizuiască prevederile actuale ale Codului Fiscal, potrivit cărora toți cei ce „efectuează sponsorizări sau acte de mecenat, precum şi cei care acordă burse private scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre valoarea calculată prin aplicarea a 0,5% la cifra de afaceri şi valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat”.
Totodată, șeful statului a acordat aviz pozitiv unei legi care prevede înființarea Muzeului Ororilor Comunismului în România, instituție de importanță națională, ce va avea sediul chiar în cadrul Palatului Parlamentului și se va afla în subordinea Ministerului Culturii.
Mai cocnret, acest muzeu își propune să prezinte crimele, abuzurile şi torturile trăite de poporul român în perioada 1945 – 1989, având totodată ca scop colectarea, studierea, colecţionarea, conservarea, etalarea şi punerea în valoare a pieselor ce alcătuiesc întregul său patrimoniu care cuprinde numeroase colecţii de piese şi documente realizate în colaborare cu Institutul de Studiere a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, precum şi în colaborare cu alte instituţii publice, din piese provenind din transferuri, donaţii şi achiziţii, în conformitate cu prevederile legale.