Armata Română și nu numai va face un adevărat spectacol la Parada de 1 Decembrie! Nu mai pușin de 4000 de militari vor defila pe sub Arcul de Triumf din Capitală! Alături de militarii români vor defila și militari străini din 20 de țări!
Spectatorii vor fi încântați să asiste la Parada de 1 Decembrie, care va avea loc în Piața Arcul de Triumf! Aici, peste 4000 de militari vor mărșălui pe sub Arcul de Triumf. Ziua României va fi marcată şi de ceremonii religioase, iar drapelul va fi arborat în toate unităţile militare din ţară.
Parada de 1 Decembrie va începe la ora 11, de la Arcul de Triumf, punctul zero al ceremoniilor. În coloană, vor ţine cadenţa peste patru mii de militari, poliţişti, jandarmi şi pompieri din toate instituţiile abilitate cu ordinea şi siguranţa publică.
Anul acesta vor defila şi 500 de militari străini, veniți din 20 de ţări aliate sau partenere. Unul dintre blocurile de paradă va fi dedicat veteranilor armatei române.
Spectatorii vor putea vedea 200 de maşini de luptă folosite în teatrele de război din Irak sau Afganistan şi echipaje de intervenţie ale Poliţiei, ale Serviciului Român de Informaţii şi ale pompierilor, care vor trece pe sub Arcul de Triumf.
În timpul defilării, cerul va fi brăzdat de avioane de luptă sau poliţie aeriană ca F16 sau MIG-ul 21 Lancer, elicoptere Puma Socat şi avioane de vânătoare folosite în misiunile militarilor, plus elicoptere de transport ale Ministerului Afacerilor Interne.
Accesul în Piaţa Arcului de Triumf este liber, iar organizatorii recomandă să se vină cu două ore înainte de startul paradei, fără bagaje voluminoase, fără maşini personale, ca să fiţi siguri că nu rataţi nimic din defilare.