Petre Daea, declarație bizară: “România are atât de multe tractoare că pot înconjura granița țării de 4 ori”

Petre Daea lovește din nou. Prezent la Forumul Agricultorilor, eveniment desfășurat la Romexpo, cu ocazia Zilei Produselor Agricole, ministrul a oferit o nouă declarație bizară, lăsându-i mască pe toți cei aproximativ 5.000 de fermieri veniți din întreaga țară pentru a lua parte la festivitate.

Petre Daea laudă dotările sectorului agricol

Mai concret, de îndată ce a preluat microfonul după discursul Vioricăi Dăncilă, Daea a continuat în aceeași notă politică, neputând rata ocazia de a lăuda „numeroasele dotări” de care a avut parte sectorul agricol în timpul mandatului său. În acest context, ministrul a remarcat „saltul uriaș” făcut de țara noastră din 1989 și până în prezent, precizând că dispunem de un număr atât de mare de tractoare, încât acestea ar putea înconjura granița de patru ori.

Am făcut un calcul, am vrut să văd ce salt s-a înregistrat în România, pentru că e bine să îl cunoaştem şi am constatat că din 1989, faţă de 128.000 de tractoare, România la această dată are peste 200.000 de tractoare. Fraţilor, dacă le punem unul după altul şi calculând lungimea, graniţa ţării este înconjurată de patru rânduri de tractoare, care înseamnă forţă pentru agricultura ţării româneşti şi capitalizare pentru fermierii români. Bravo, fermieri români că aţi folosit în scop investiţional subvenţiile pe care le-aţi primit, le-a spus Petre Daea celor prezenți la evenimentul de la Romexpo.

Petre Daea, mândru nevoie mare de sistemul antigrindină. Sursa foto: magnanews.ro

Daea se laudă cu sistemul antigrindină

Totodată, la capitolul realizări pe toată durata mandatului său, ministrul Agriculturii a amintit de realizarea sistemului antigrindină, pe care „dacă nu îl aveam funcţional anul acesta era prăpăd”. Potrivit spuselor lui Daea, Guvernul a alocat pentru acest proiect sume importante de bani, funcționarea sistemului fiind posibilă și cu ajutorul ministrului Economiei, Niculae Bădălău.

Guvernul a repartizat sume importante, iar ministrul Economiei care este aici a asigurat funcţionalitatea unei unităţi, care pierise în Romania, pentru a face rachete, pentru că putem să zburăm cu ele acolo unde mintea umană a văzut obiectivul şi îi felicit pe pionierii acestui program şi pe toţi salariaţii şi funcţionarii din sistem care au pus în mişcare artileria grea pentru a face faţă vicisitudinilor naturii”, a mai spus ministrul Agriculturii.