Președintele Donald Trump a anunțat un plan de susținere a economiei americane care presupune acordarea a câte 1.000 de dolari pentru cei direct afectați din punct de vedere economic de epidemie, informează Reuters.
Secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, prezent în conferința de presă susținută de către Trump, a spus va discuta cu liderii grupurilor din Congres să aprobe planul de a trimite cecuri celor care sunt blocați de epidemie departe de casă.
Președintele Trump a estimat că economia va intra în criză pe termen scurt, dar că își va reveni apoi. ”Vom câștiga și vom câștiga mai repede decât cred oamenii”, a spus președintele american.
La rândul său, vicepreședintele Mike Pence a cerut companiilor de construcții să doneze spitalelor măștile de model N95 pe care le au.
Totodată, Trump a anunțat că vor fi instalate spitale mobile, pe model militar, în zonele cele mai serios afectate.
Luni, președintele Trump le-a cerut americanilor ca timp de 15 zile să evite locurile aglomerate și să stea acasă pe cât posibil.
Criza generată de coronavirus a paralizat industria aviatică și alte sectoare și a lăsat mulți americani fără locuri de muncă.
Chiar dacă bursele scad continuu, Mnuchin crede că acestea ar trebui să rămână deschise ca americanii să aibă siguranța că au acces la proprii lor bani.