Paștele este una dintre cele două mari sărbători ale creștinătății, alături de Crăciun. Pe 25 decembrie, știm toți, se celebrează nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, „sărbătoare a sărbătorilor, când cerul își arată bucuria Nașterii Domnului în ieslea cea săracă, împărat fiind. Cel dintâi praznic împărătesc cu data fixă, în ordinea firească a vieții Mântuitorului” (creștinortodox.ro). Remarcați „dată fixă”.
Paștele este „al doilea praznic împărătesc cu dată schimbătoare… () …sărbătoarea anuală a învierii Domnului, cea mai de seamă dintre toate sărbătorile domnești. Îndeosebi în creștinătatea ortodoxă” (creștinortodox.ro). Paștele nu are o dată fixă, precum Crăciunul, remarcați „dată schimbătoare”.
De ce această „dată schimbătoare”? Pentru că stabilirea datei la care se sărbătorește Paștele ține de anumite fenomene meteorologice și astrologice care nu sunt fixe. Primul Sinod ecumenic (325 d.Hr, Niceea) a hotărât ca Paştele creştin să nu mai fie sărbătorit în același timp cu Paştele evreiesc, deşi, istoric, aceea ar fi data reală a Învierii Domnului, și a „pus” marea sărbătoare în prima duminică de după luna plină a echinocţiului de primăvară. Două fenomene naturale, unul cu dată fixă – echinocțiul de primăvară, iar altul cu dată variabilă – luna plină. Așadar luna plină face ca Paștele să fie sărbătorit în date diferite an de an.
Anul acesta Biserica Ortodoxă prăznuiește Paștele pe 28 aprilie, în timp ce Biserica Catolică sărbătorește Învierea Mântuitorului Iisus Hristos cu o săptămână mai devreme, pe 21 aprilie. Așadar mai sunt 73 de zile până la cea mai mare sărbătoare religioasă creștină pentru ortodocși și 66 de zile pentru catolici. Calculul este făcut din data de 14 februarie.
Diferența dintre Paștele ortodox și Paștele catolic provine de la folosirea diferită a… calendarelor! De fapt, mai exact, la stabilirea echinocțiului de primăvară. În timp ce Biserica Ortodoxă calculează echinocțiul de primăvară după calendarul iulian (care nu corespunde cu datele astronomice!), Biserica Catolică se raportează la același fenomen după calendarul gregorian (de la Papa Grigorie al VIII-lea, care a vrut, în 1582, să rectifice diferențele descoperite de astronomi între calendarul iulian şi datele astronomice reale, și a „reformat” calendarul). Ultima dată când au coincis datele celor două biserici în privința Paștelui a fost în urmă cu 2 ani, când toată creștinătatea s-a bucurat de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos pe 16 aprilie. Următorul Paște „comun” va fi în 2025, 20 aprilie. Indiferent cum ne facem cruce…
Anul | Paștele ortodox | Paștele catolic |
2020 | 19 aprilie | 12 aprilie |
2021 | 2 mai | 4 aprilie |
2022 | 24 aprilie | 17 aprilie |
2023 | 16 aprilie | 9 aprilie |
2024 | 5 mai | 31 martie |
2025 | 20 aprilie | 20 aprilie |
2026 | 12 aprilie | 5 aprilie |
2027 | 2 mai | 25 aprilie |
2028 | 16 aprilie | 9 aprilie |
2029 | 8 aprilie | 1 aprilie |
2030 | 28 aprilie | 21 aprilie |