Papa Francisc a stârnit hohote de râs atunci când o călugăriță i-a cerut un sărut! ”Stai calmă. Să nu muşti!”

Papa Francisc este din nou în centrul atenției, după ce în urmă cu o lună a avut o reacție nervoasă atunci când o femeie l-a luat de mână și nu i-a mai dat drumul. Suveranul Pontif a lovit-o atunci cu palma de câteva ori pe femeia respectivă, destul de iritat de gestul femeii.

Papa Francisc a sărutat o călugăriță, după ce s-a asigurat că nu îl va mușca

De data aceasta, a avut o reacţie mai blajină miercuri când o călugăriţă i-a cerut un sărut, informează Reuters.  Suveranul Pontif a răspuns afirmativ, deşi numai după ce s-a asigurat că nu va fi mușcat de către enoriașă. Schimbul inedit de replici a avut loc la începutul audienţei generale săptămânale de la Vatican a Papei Francisc.

În timp ce intra în sala în care îl aşteptau mii de oameni, o călugăriţă entuziasmată de prezenta Sfântului Părinte l-a întrebat pe Papă dacă vrea să o sărute, strigând în italiană ”Bacio Papa!” (n.red. – Un sărut, papa!).

”Stai calmă! Îţi voi da un sărut, dar stai calmă. Să nu muşti!”

Suveranul Pontif a răspuns ”Oh, dar tu muști!”, stârnind râsul celor din jur, după care a continuat, în glumă: ”Stai calmă! Îţi voi da un sărut, dar stai calmă. Să nu muşti!”.

Papa Francisc a sărutat-o apoi pe obrazul drept pe călugăriță, lăsând-o și mai entuziasmată decât era înainte. Călugăriţa a început să sară şi să strige ”Grazie, Papa!” (n.re. – Mulţumesc, papa).

În ajunul Anului Nou, Papa Francisc, de 83 de ani, a plesnit peste mâini o femeie care îl trăgea spre ea, în timpul unei băi de mulţime în Piaţa Sfântul Petru.

Imaginile cu reacția iritată a Sfântului Părinte au devenit virale, iar a doua zi Suveranul Pontif și-a cerut scuze, spunând că a dat ”un exemplu greșit”.