Da, există și în România un oraș unde se trăiește ca-n afară. Locul magic, am putea să-i spunem, este declarat și cel mai sigur oraș din țară. Iar, ca o veste surprinzătoare care le-ar putea face inima să palpiteze iubitorilor de condus, este faptul că deține și o centură cu patru benzi.
De asenemea, se poate spune că nu scapă niciun detaliu, stând foarte bine pe toate planurile. După toate laudele, aflați că este vorba de Oradea. Un top ne asigură că acesta este orașul care stă bine. Ca un elev bun la școală, Oradea ar putea răspunde la orice întrebare i-ai pune.
Cetățenii sunt mulțumiți de costurile generale ale vieții pe care le duc acolo. În ceea ce privește înfățișarea, mediul urban este verde, viu, deschis, curat și deloc zgomotos. Iar, lucrul de care se plânge toată lumea: transportul în comun, orădenii stau tare bine. Tocmai de aceea a intrat în topul primelor orașe din România ca populație. Oamenii aleg din ce în ce mai des să se mute aici.
La nivelul de capital, oamenii de la conducerea orașului au investit 240,4 milioane de euro. Iar toată această sumă a fost cheltuită pe parcursul a opt ani de zile. Analizând, 240,4 milioane de euro, împărțit pe cap de locuitor, ar veni 1.225 euro. Proiectele pe care le-a atras de-a lungul timpului au scos niște sume de 140,6 milioane de euro, iar media pe cap de locuitor este de 716 euro.
Oradea și frumusețea ei, care poate fi recunoscută și de către șoferi. De traficul greoi spre enervant se plâng toți locuitorii României. Se pare că numai Oradea nu întâmpină probleme de acest gen. Aceștia au început construcția cu fonduri de la Ministerul Transporturilor, fonduri care vin din bugetul local, dar și din fonduri europene.
Citește și: Cu câți bani s-a ales la final Marian, un ospătar care a lucrat toată vara pe litoralul românesc
Citește și: Gigi Becali, reacție după cununia lui Cristia Borcea cu Valentina Pelinel: ”Nu ne jucăm cu din astea!”
Citește și: Vremea în București joi, 13 septembrie. Prima lună de toamnă urmează să ne surprindă chiar de azi!
Timpul este foarte important, așa că această centură este ca o mână întinsă de la Dumnezeu. Construcția ei a început în anul 2004, iar în 2018 arată impecabil. Cele două benzi de circulație, cu patru supraterane și mai multe căi de acces spre oraș sunt lăudate de toți cetățenii și parcă fiecare român s-ar mândri că avem așa ceva.
Mai de mult Oradea Mare, este municipiul reședinței Bihor, Crișana. Aflat în vestul României, aproape de Ungaria, este cel mai important oraș din regiunea istorică Crișana. Multiculturalismul este la el acasă, având 68,2% români, 28,7% maghiari și multe alte nații. În perioada interbelică, orașul avea un procent de 20,6% de evrei. În Evul Mediu în schimb, în Cetatea Oradiei exista un observator astronomic. Acolo specialiștii foloseau meridianul Oradiei ca meridian de O. De asemenea, de mult timp Oradea a venit evident în ochii oamenilor, reprezentând o zonă de referință culturală și comercială. Turismul ei s-a dezvoltat o dată cu participarea, alături de Băile Felix, la Târgul de Turism, care s-a ținut la Viena, în anul 2015.