În sezonul trei al show-ului Asia Express, Oase a luat din nou contact cu traseul plin de probe de foc, însă nu din postura de concurent, ci ca ajutor de nădejde al prezentatoarei Gina Pistol. Chiar dacă nimic nu se compară cu perioada în care făcea echipă cu CRBL și reușea să câștige marele premiu, îndrăgitul dansator spune că noua ipostază nu a fost nici ea atât de ușoară pe cât s-ar fi așteptat.
Asta pentru că preparatele tradiționale din Taiwan și Filipine, cele două destinații în care se desfășoară competiția, i-a dat serioase bătăi de cap, după cum a dezvăluit chiar el, într-un interviu acordat recent. A avut, însă, curajul să guste din delicatesele specifice acelor locuri și susține cu fermitate că nu este dispus să repete această experiență.
„Am încercat multe preparate tradiţionale, atât în Filipine, cât şi în Taiwan. Au fost destule tentaţii culinare în ambele ţări, deşi în Filipine mă săturasem de faptul că orice preparat era uşor dulceag, ei folosesc foarte mult zahăr când gătesc.
Am avut şi ocazia, dar şi regretul instant să încerc balut, acel ou fertilizat de găină sau raţă care are în interior un embrion aproape dezvoltat. Mi se ridică pielea pe mine şi acum când mă gândesc. Nu aş mai repeta experienţa”, a declarat simpaticul prezentator pentru click.ro, mărturisind că este un „antitalent” când vine vorba despre gătit.
„Nu ştiu deloc să gătesc, chiar sunt anti talent în bucătărie. Mulţi prieteni mi-au spus că sunt efectiv un dezastru când vine vorba de gătit. Mănânc cam orice, sincer, şi în cantităţi destul de mici. Chit că nu se vede”, a mai spus Oase.
Dacă în sezonul precedent a trebuit să înfrunte alături de CRBL nenumărate obstacole pe drumul către mult râvnitul premiu, câștigat în cele din urmă, acum lucrurile au stat cu totul și cu totul altfel. Cu mâncarea nu i-a fost ușor, ce-i drept, dar rolul de coprezentator i-a permis să se bucure din plin de paradisul asiatic și a pătruns în culisele show-ului.
Ba chiar a rămas impresionat de tot ce înseamnă producția unei emisiuni de asemenea anvergură și nu regretă nicio clipă decizia de a accepta să facă parte din această echipă. Nu ar spune nu unei colaborări și în sezonul viitor, cu condiția să stea departe de bunătățile locale.
„Tot ce am văzut şi trăit în “Asia Express” este o binecuvântare. A fost şi din postura de concurent, dar şi din cea de coprezentator, două posturi foarte diferite, de altfel.
În plus, abia acum am realizat ce înseamnă producţia acestui show, câţi oameni sunt în spate, ce desfăşurare de foarte sunt, e ceva ireal. Însă cred că din orice postură, acest show este poate cea mai tare experienţă posibilă.
Dacă ştii la ce să te uiţi atent, ai foarte multe de învăţat. Şi de data aceasta, ca şi în sezonul în care am participat, m-am distrat teribil”, a dezvăluit Oase.