Oana Roman a ajuns la pat cu tratament împotriva răcelii și le-a scris fanilor ei că abia mai are voce. Fiica fostului premier al României, Petre Roman, a scris că este bolnavă, iar fanii i-au urat în cor însănătoșire grabnică.
„Eu sunt foarte bolnavă, am răcit foarte rău şi am căzut la pat. Nu mai am nici voce”, a spus Oana Roman pe pagina ei de Instagram. „Orice ar fi, o dată pe săptămână îmi iau o oră jumătate pentru mine şi vin la coafor”, a mai spus Oana.
Oana Roman s-a mutat recent în casă nouă la finalul anului trecut. Vedeta trăiește acum cu familia ei și cu Mioara Roman, care în ultimii ani stătea singură. A vrut să fie alături de mama ei, iar acum sunt toți împreună ca o familie unită și fericită.
„Nu am vrut să o las pe mama în apartament în momentele în care am strâns și am împachetat. Am dus-o la noua casă, i-am deschis poarta și i-am spus: mama, bine ai venit în noua casă! Bucuria pe care am citit-o în ochii ei a fost neprețuită. A fost un moment de grație pentru mine”, a spus atunci Oana Roman, scrie spynews.ro.
Oana Roman este una dintre cele mai cunoscute vedete din România. A fost prezentatoare de televiziune. E cunoscută în special pentru ”calitatea” de fiică a fostului prim-ministru, Petre Roman. Părinții Oanei, Mioara și Petre au divorțat în urmă cu mulți ani.