O senatoare liberală aflată în carantină la domiciliu, după ce a intrat în contact cu un coleg infectat cu roronavirus, a spus că s-ar duce să-i dea virusul și unui parlamentar de la PSD, care a enervat-o la culme atunci când a spus că liberalii nu au mers la votul de învestire a Guvernului Orban!
Senatoarea PNL de Hunedoara, Carmen Hărău, a postat un mesaj pe Facebook prin care și-a șocat alegătorii, dar și cunoscuții. Femeia a spus c dacă ar fi depistată pozitiv la testul de coronavirus, s-ar duce să-l pupe apăsat pe un coleg parlamentar de la PSD.
„Ieri m-am autoizolat la domiciliu, deoarece am luat contact cu un coleg senator venit la Parlament cu Covid-19 după el. În cîteva zile voi afla rezultatele testelor.
Nu-i deloc plăcut să stai închis în casă 14 zile, când munca ta presupune relația cu oamenii, dar este un act de responsabilitate față de semeni, față de sănătatea lor, nemaivorbind de faptul că, atunci când nu procedezi astfel, te plasezi în afara legii.
Când am citit declarația dlui Laurențiu Nistor, m-am gândit că, dacă testul meu la coronavirus ar ieși pozitiv, înainte de izoletă, internare, tratament… (Doamne ferește!) specimenul acesta politic ar merita să trag repede o fugă pe unde se găsește și să-l pup apăsat ca recompensă pentru felul ticălos în care face politică de 30 de ani!
Problema mea este că, spre deosebire de el, eu nu pot să fac rău conștient cuiva…nici măcar lui!”, a scris senatorul PNL.
Între timp, starea de urgență a fost decretată în România, ca urmare a pandemiei de coronavirus, iar numărul de infectări a ajuns la 158 de cazuri.
Astfel, au fost înregistrate alte 19 noi cazuri de îmbolnăvire, după cum urmează: 4 în Arad, 3 în Ilfov, 2 în Vâlcea, 2 în Timişoara şi câte unul în Bucureşti, Cluj-Napoca, Sălaj, Buzău, Ialomiţa, Hunedoara, Galaţi şi Suceava.
Cele 19 persoane depistate au vârsta cuprinsă între 19 şi 54 de ani, sunt în carantină sau autoizolare. În continuare cele mai multe dintre aceste noi cazuri au călătorit în Italia, două dintre ele în Austria şi Germania.