Anamaria Ferentz s-a separat de iubitul său! Frumoasa româncă trece prin momente grele în Statele Unite ale Americii, unde s-a stabilit de mai mulți ani. Fosta artistă a vorbit deschis despre ultima ei relație, care a luat sfârșit de curând.
Anamaria Ferentz a format un cuplu frumos cu Christopher Flores, un bărbat mai tânăr decât ea cu câțiva ani. Deși aveau multe lucruri în comun, distanța a fost cea care a stat în calea fericirii lor. Așadar, zicala ”ochii care nu se văd, se uită” i se potrivește minune frumoasei românce.
Și Christopher Flores este tot român, dar locuieşte în America, acolo unde lucrează pentru US Army Medical Service Corps. Anamaria a povestit care sunt motivele pentru care au decis să pună punct relației, chiar dacă aceasta a fost una dintre cele mai frumoase relații pe care a avut-o fosta vedetă.
„Despre relaţia cu Christopher pot spune doar că a fost una dintre cele mai frumoase relaţii ale mele. Din păcate însă, din cauza meseriei pe care o are, el trebuie să fie ba 3 ani într-o ţară, ba 3 luni într-un oraş, 4 în alt oraş, 5 în altă ţară şi tot aşa – ceea ce nu se coordonează cu viaţa pe care mi-o doresc eu.
Am fost prieteni mulţi ani înainte să fim împreună şi am rămas foarte buni prieteni, la fel cum am fost. A fost o poveste foarte frumoasă între noi şi am trăit momente fericite împreună”, a spus Anamaria Ferentz, potrivit OK!
Fosta cântăreața a trupei DEMO, ajunsă la 43 de ani, a hotărât, în urmă cu câțiva ani, să se mute peste ocean și să înceapă viața de la zero. Aceasta trăiește de peste 10 ani în America, unde a încercat să își continue cariera muzicală, însă succesul se lasă așteptat.