Mirela Baniaș, o fostă concurentă la Insula Iubirii a făcut avort spontan în weekend și a pierdut sarcina. Aceasta a confirmat trista veste, pentru revista Viva!: „ În weekend am făcut avort spontan…Acum sunt sub tratament…”
După emisiune, fosta concurentă de la Insulă a început seria transformărilor. Iar, pentru că în cadrul reality-show-ului acesta se plângea de imprefecțiunile corpului său, a decis să ia atitudine și sa scape pentru totdeauna de complexele sale.
Astfel că, Mirela s-a lăsat pe mâna medicilor esteticieni pentru câteva corectii, apoi a vizitat și saloanele de frumusețe, pentru a se simți din ce în ce mai bine în corpul său. ”De câte ori aţi văzut o poză cu mine exact din faţă? Cred că prea putin spre niciodată, căci de multă vreme, dintr-un mic accident, nasul meu nu mai este la fel de drept ? Pardon, nu mai era. Căci acum este mai drept ca niciodată şi nu, nu am recurs la nici o operaţie ?
Năsucul meu a trecut printr-o rinoplastie nonchirurgicală, mi-a fost îndreptat cu acid hialuronic. Şi dacă tot am venit, am îndreptat şi buzele şi scap si de liniile fine datorate zâmbetului pe care îl am mereu pe buze ? Aşa cum am spus mereu, da, recurg la tratamente şi intervenţii pentru a arăta exact aşa cum îmi doresc, atât timp cât ele nu mă transformă pe viaţă. Aşa că, vă spun de pe acum că răutăţile voastre nu mă vor afecta. Sunt conştientă şi entuziasmată de tot ceea ce fac”, a mărturisit Mirela.