O femeie din Ploiești care vindea zarzavaturi a fost încătușată de polițiști. Care a fost reacția martorilor
O femeie din județul Ploiești a fost încătușată de oamenii legii din cauza faptului că vindea câteva zarzavaturi pe trotuar. Reacțiile martorilor evenimentului nu au întârziat să apară, luându-i apărarea femeii care striga cu disperare în fața polițiștilor.
În urma incidentului, cei trei polițiști au fost anchetați pentru că au bruscat-o pe femeie. Actul săvârșit a fost filmat și pus pe un site de socializare pentru reacțiile cetățenilor. Din nefericire pentru agenți, nu puține sunt cazurile comercializării ilegale de fructe și legume pe stradă.
O femeie în vârstă de 40 de ani a fost arestată de oamenii legii după ce a fost prinsă că vindea legume și zarzavat chiar pe un trotuar.
Totul s-a petrecut în cartierul Malul Roșu în județul Ploiești. Din cauză că femeia nu deținea documentele necesare comercializării legumelor, a fost încătușată de polițiști, care i-au și confiscat marfa, după ce au reținut-o. Cei trei agenți au încătușat-o de urgență când au văzut neregulile și taraba improvizată, și au dus-o direct la audieri.
Din păcate, se pare că oamenii legii au bruscat-o din cauza faptului că, văzându-se în situația ilegală, a început să se isterizese și a început să arunce legăturile de zarzavat în stradă. Aceasta a încercat să se scuze în fața polițiștilor pentru situația de față, spunând că a ajuns să facă acest lucru pentru că nu are cum să câștige altfel bani.
După refuzul femeii de a se calma și de a pleca împreună cu aceștia la audieri, aceștia au devenit agresivi. Femeia a ajuns să fie încătușată și dusă cu forța la audieri la Secția 3 de poliție. ”În urma imaginilor apărute în spaţiul public, conducerea Inspectoratului a dispus o anchetă atât cu privire la organizarea acţiunii poliţiştilor, cât şi cu privire intervenţia lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Raluca Breazeanu.