Un caz șocant a apărut pe facebook de la secția de Pediatrie a Spitalului de Urgență din Brăila. O femeie în vârstă care lucrează ca asistent maternal avea probleme grave de igienă. Aceasta mirosea a urină, avea dresurile rupte și halatul plin de mizerie, motiv pentru care copilul femeii care a filmat-o pe bătrână s-a speriat, i s-a făcut rău și a și vomitat. Conducerea spitalului brăilean a anunțat că s-a autosesizat în acest caz.
Mama care a făcut filmarea cu medicul a scris pe facebook că „De la intrare te ia un miros de urină, doamna doctor mirosea a urină, dresuri rupte, parcă hărtănite de câini, papucii care trebuiau să fie albi, rupţi şi au devenit culoarea urinei, iar cizmele lungi erau rupte şi jupuite, fusta descusută, iar halatul plin de mizerie, la fel ca şi papucii. Acest medic şi-a permis să pună mâna pe fiul meu, care a vomat ulterior la toaleta din spital.
Fac menţiunea că, în mod repetativ, a întrebat de dureri în gât, de burtă, a scris într-un caiet, iar eu am vrut doar să-l vadă un oftalmolog şi doream doar trimitere de la Pediatrie la UPU”, a spus femeia.
Mai mulți brăileni au ținut să spună și experiențele pe care le-au trăit ei la respectiva postare: „Şi eu am păţit-o cu această doamna doctor… am mers doar pentru o răceală şi a ajuns să mă dezbrace aproape complet şi să mă întrebe de o sută de mii de ori dacă mănânc cărniţă. Era ciudată şi-mi era frică, i-am zis mamei să nu mă lase să mă interneze. Până la urmă am reuşit să scap doar cu o reţetă.
Însă când am mers la medicul de familie pentru a-i cere o părere, mi-a spus că pe reţetă erau multe antibiotice şi pastile care nu aveau treabă cu răceala mea, erau pentru alte afecţiuni. Am avut mare noroc că nu am luat imediat pastilele, că cine ştie ce mai păţeam? Am aflat ulterior că i-a murit familia şi trăieşte în Chercea într-un garaj, are probleme psihice şi toată lumea cunoaşte situaţia, dar din lipsă de doctori o ţin pe dânsa”, a scris o persoană.
Cazul a ajus și pe masa șefului Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, care a luat atitudine faţă de caz şi a cerut măsuri urgente: „Este tragic şi revoltător ce se întâmplă. Managerul Spitalului Judeţean trebuie să identifice şi să aplice procedurile legale astfel încât situaţia să nu se mai repete. E o situaţie înspăimântătoare, mai ales că doamna e medic pediatru.
Eu cred că un astfel de medic nu trebuie să mai intre în contact cu pacienţii, mai ales că este vorba despre copii. Este opinia mea categorică. Totuşi, cred că şi colegii doamnei doctor şi şefa Secţiei Pediatrie ar trebui să tragă un semnal de alarmă şi să discute cu medicul, să facă tot ce le stă în putinţă pentru a se evita aşa ceva. E jenant că vorbim de igiena unui doctor”, a declarat şeful CJ, potrivit adevarul.ro.
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila a precizat că nu a primit vreo sesizare oficială, dar cu toate acestea s-a autosesizat. „Conform Regulamentului de ordine interioară şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare, medicul şef va proceda în consecinţă, va evalua situaţia şi vom vedea ce măsuri se impun, după ce medicul şef de secţie va face o notificare scrisă. Medicul pediatru respectiv este pensionar, dar lucrează cu acte în regulă în ambulatoriul de specialitate”, a declarat Alina Neacşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean.