Numărul total al bolnavilor de coronavirus în România. Ultimele informaţii despre criza care a lovit ţara noastră – UPDATE

În România au fost confirmate mai multe infecții cu coronavirus. Șase dintre pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați.

Numărul total al bolnavilor de coronavirus în România

UPDATE, ora 23.01: Ultimele informaţii despre criza coronavirusului din România pot fi consultate AICI.

UPDATE, ora 21.54: Testele făcute de Ludovic Orban şi de Victor Costache au ieşit negative.


UPDATE, ora 21.38; Am ajuns la 86 de cazuri confirmare şi suntem în pragul declanşării scenariului 3.

UPDATE, ora 20.34: Un nou caz confirmat de coronavirus. Este vorba despre un tânăr întors din Marea Britanie, care este acum internat la Matei Balş. Bilanţul nou: 82 de infectaţi.

Update, ora 18.17: Iată că am ajuns la 81 de cazuri confirmate. Cel mai recent caz este o femeie 26 ani, București, aflată din data de 9.03.2020 in autoizolare. În prezent se află internată în Spitalul de boli infecțioase Victor Babes.

Este doar o chestiune de timp până când vom ajunge să depăşim 100 de cazuri şi să trecem la Scenariul 3, care implică trecerea de la măsuri de prevenţie la măsuri de triaj în spitale, ceea ce înseamnă că afecţiunile care nu sunt urgente vor ajunge pe planul secund faţă de cazurile de COVID-19.

Vor fi luate şi măsuri mai restrictive privind mobilitatea persoanelor în zonele de focar şi în centrele urbane, însă autorităţile vor să ţină secrete aceste pregătiri.


UPDATE, ora 18.11: Încă un caz de coronavirus. Pacientul 80 este un tânăr de 26 de ani venit din Italia la Buşteni. El se afla în carantină.


UPDATE, ora 16.54: Încă 4 cazuri de COVID 19 confirmate în România!

Caz 76: Brașov, Bărbat, 44 ani care s- a întors în data de 11 .03.2020 din Boston și a fost internat cu simptomatologie specifică în data de 12.03.2020

Caz 77: Covasna, tânăra, 16 ani contact cu persoană pozitivă

Caz 78: Covasna, femeie, 77 ani, contact cu o familie venită din Italia

Caz 79:Brasov, femeie, 51 ani, venită din Italia, aflată în carantină


UPDATE, ora 16.12: Informaţii oficiale din partea autorităţilor române în ceea ce priveşte criza coronavirusului:

„Cele mai multe persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 (coronavirus) sunt în municipiul București (27), acestea fiind internate în spitale de boli infecțioase și sub permanentă supraveghere medicală.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.298 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 13.723 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la acestă dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.545 de teste. Dintre acestea, 2.470 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19″, transmite Grupul de Comunicare Strategică.


UPDATE, ora 15.53: Numărul total al cazurilor a ajuns la 75, conform celei mai recente informări a autorităţilor. „Caz 74: Barbat, 50 ani, medic, manager spital Caz 75: Barbat, 62 ani, pacient contact cu medicul gastroenterolog (caz30)”, se arată în comunicatul GSC.

În cazul managerului de spital, acesta ar fi managerul de spitalul Gerota, unde a fost internat fostul ofiţer MAI care a minţit în privinţa faptului că nu a ieşit din ţară.

UPDATE, ora 15.00: Încă trei cazturi de coronavirus în Timiş. Numărul total al cazurilor din România a ajuns la 73. Este vorba despre trei femei. În momentul în care vom trece de 100, vom intra în scenariul 3.

„Este vorba despre o femeie de 40 ani din Timișoara și o alta de 50 ani tot din Timișoara, ambele în carantină. Cea de-a 73-a persoană cu COVID-19 este tot o femeie, de 33 de ani, din județul Timiș”, transmite GSC.

UPDATE, ora 12.47:  Un deputat PNL este posibil să se fi infectat cu coronavirus, anunţă Digi 24.


UPDATE, ora 11.22: Premierul Ludovic Orban a anunţat că va intra în autoizolare la Vila Lac 1 şi va fi testat pentru coronavirus. El nu va mai merge la consultările cu preşedintele. Ministrul Sănătăţii a declarat că premierul este un contact asimptomatic.


UPDATE; ora 11.14: Ludovic Orban a anunţat că Virgil Chiţac este cel infectat şi că toţi membri Biroului Executiv se vor izola la domiciliu. Toţi senatorii din grupul liberal vor intra în izolare.


UPDATE, ora 11.12: Un senator PNL este confirmat cu Coronavirus. Cinci echipaje DSP merg la Parlament pentru a face teste, anunţă Digi 24. BEX al PNL va decide dacă intră în izolare.

UPDATE, ora 11.07: Numărul cazurilor de Coronavirus a ajuns la 70. Ultimii doi pacienţi sunt din Mehedinţi. Este vorba despre un bărbat venit ieri din Italia,26 de ani, şi o femeie întoarsă din Italia tot ieri.

UPDATE, ora 10.51: Numărul infectaţilor a crescut la 68. Cele 4 noi cazuri sunt din Constanţa. Este vorba de 3 bărbați și o femeie, toți contacti cu persoana infectata, transmite GCS.


UPDATE, 13 martie, ora 7:50 : Încă 6 cazuri confirmare de coronavirus.

„”Încă 5 cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus au fost confirmate în București, la INBI Matei Balș. Numărul cazurilor la nivel național a ajuns la 64. Este vorba de persoane care au intrat în contact cu persoane depistate pozitiv.

Caz 60: Bărbat, 39 ani, contact cu persoana care a călătorit în Germania.

Caz 61 – Bărbat, 53 ani, contact ( coleg birou) cu membru din familia pacientului care a fost internat în Spitalul Gerota.

Caz 62 – Femeie, 48 ani, contact, membru familie caz 61

Caz 63 – Tânăra, 22 ani, contact, membru familie cu cazul 61

Caz 64 – Tânăr, 23 ani, contact familie cu cazul 61″, anunță autoritățile.

UPDATE, ora 21:14 6 cazuri noi de coronavirus, toate din județul Hunedoara.

UPDATE, ora 20:22 Al 52-lea caz confirmat: o femeie aflată în Cluj, venită recent din Italia, din zona Trentino-Alto.

UPDATE, ora 20:19 A fost confirmat cel de-al 51-lea caz de COVID-19 în România.

UPDATE ORA 18.20: Al 50-lea caz de de coronavirus a fost diagnosticat joi, o femeie de 54 de ani din Neamţ, care a venit în 1 martie, din Italia, dintr-o zonă neafectată. Aceasta a fost internată la Spitalul Roman în 11.martie, cu tuse, febră, faringită.

UPDATE ORA 17:20: Al 49-lea caz de coronavirus a fost confirmat în România. Este vorba de o femeie de 45 de ani, venită din Italia și aflată în carantină la Arad.

UPDATE, ora 10:00 Încă un român cu coronavirus în București. Numărul acestora ajunge la 48, la nivel național. Este vorba despre o persoană care a luat contact cu băiatul pacientului zero de la Spitalul Gerota.

UPDATE, 12 martie ora 09:35 Există deja 47 de pacienți români cu coronavirus. Cel mai recent este o femeie de 63 de ani care a intrat în contact cu o altă femeie de 35 de ani ce a călătorit în Israel.

UPDATE, 22:12 Cazurile 45 și 46: un tânăr de 20 de ani din Iași, venit din Italia pe 10 martie, aflat în carantină la Satu Mare și o femeie din Brăila.

UPDATE, 20:49 5 cazuri noi de coronavirus în România. Sunt deja 44 în total. Este vorba despre 5 bărbați din Arad care au sosit pe 9 martie  în țară pe la Vama Nădlac.

UPDATE, 20:02 A fost confirmat cazul cu numărul 39: un bărbat de 52 de ani din Constanța care susține că nu a avut contact cu vreo persoană infectată și că nu a fost într-o țară din cele aflate acum în carantină.

UPDATE 17.39: Încă un caz de coronavirus a fost confirmat în Bucureşti. Este vorba de un bărbat de 47 de ani care a călătorit în Germania, la Stuttgart, în perioada 26.02 – 02-03. La patru zile de la revenirea în ţară, acesta a început să se simtă rău şi a ajuns la spital. El este acum internat la Spitalul ”Victor Babeş” din Capitală.

UPDATE 16.43: Cazul cu numărul 36 este un bărbat din București, 56 ani, care a călătorit în Israel în perioada 22-29 februarie 2020. Ieri noapte a prezentat simptome, starea de sănătate s-a agravat și acum este internat la Terapie Intensivă la Spitalul Victor Babeș.

UPDATE 15.45: Încă trei cazuri au fost confirmate cu noul coronavirus, numărul cazurilor ajungând la nivel național la 35, transmite Grupul de Comunicare Strategică. Este vorba despre:
– Bărbat, 55 ani, București, contact cu pacientul din Gerota, asimptomatic
– Bărbat, 31 ani, București, aflat în autoizolare
– Femeie, 53 ani, Covasna, sosită de 08.03 2020 din Italia, aflată în autoizolare

Update, 14.34 Al 32-lea caz confirmat: un bărbat de 32 de ani din Iași.

UPDATE, 10:10 Al 31-lea caz de coronavirus în România. Este vorba despre un bărbat de 42 de ani din Iași întors recent din Veneția. „Un caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus a fost înregistrat în această dimineață, al 31 – lea caz la nivel național. Este vorba de un bărbat, 42 ani, confirmat in Iasi, debut pe 4.03, internat pe 10.03, revenit din Venetia in 2.03, este la Spitalul de Boli Infecțioase”, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

UPDATE, 11 martie ora 09:11 A fost confirmat un al 30-lea caz de coronavirus. Este vorba despre o femeie de 43 de ani care a intrat în contact cu pacientul de la Spitalul Gerota. Femeia este medic gastroenterolog la Spitalul unde acesta era internat. Este primul medic din România infectat cu coronavirus.

UPDATE, ora 23.47: Secretarul de stat Nelu Tătaru a anunţat la Digi 24 că de miercuri se extinde zona roşie la nordul Franţei şi la Madrid, iar românii care vin de aici vor fi puşi în carantină. Cursele aeriene către şi dinspre aceste destinaţii vor fi, foarte probabil, suspendate.


UPDATE, ora 21.10: Ministerul Sănătății a inventariat stocul testelor de diagnosticare moleculară pentru detectarea COVID-19. În cele 7 centre din țară (2 in București, Cluj, Iași, Timiș, Constanța și Dolj) sunt peste 1.200 de teste, suficiente până la sfârșitul săptămânii, când vor sosi și celelalte teste care au fost deja comandate. Comenzile urmează să ajungă în spitalele de boli infecțioase, începând cu data de 11 martie 2020 și vor asigura necesarul pentru încă 30 de zile.

UPDATE, ora 20.55: Încă un caz de coronavirus confirmat. Al 29-lea caz este o femeie de 47 de ani din București, care a fost în contact cu bărbatul de la spitalul Gerota.


UPDATE, ora 19.50: Încă trei persoane au fost confirmate cu coronavirus, numărul îmbolnăvirilor ajungând la 28. Astfel se trece la al doilea scenariu luat în calcul de autorități (Mai multe detalii AICI). Informarea oficială arată că este vorba despre un bărbat de 57 de ani, întors din Italia, care se află în carantină în Arad, de o femeie de 26 de ani din Hunedoara și un bărbat de 37 de ani internat la Spitalul de boli infecțioase din Reșița.

Din 28 de persoane infectate cu COVID 19, până la acest moment s-au vindecat 5.


UPDATE, ora 16.39: Un rezident de la Spitalul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București este suspect de coronavirus și va fi supus unor teste. Totodată, un alt caz suspect a apărut la Timișoara.


UPDATE 16.02:Sunt confirmate pozitiv la testul coronavirus (COVID-19) un număr de 8 cazuri, din București. (3 sunt în legătură cu cazul Gerota, 1 este contact al primului infectat din București, 4 sunt cetățeni care au călătorit în Israel, Germania și Marea Britanie)”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Am obținut rezultatele de la 8 teste. Primele trei cazuri sunt rude ale pacientului de la Spitalul Gerota. Celelalte patru cazuri sunt de la tineri întorși doi din Israel, unul din Germania și unul din Marea Britanie. Al optulea caz este contact al primului caz din București. Acesta este asimptomatic”, a declarat Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, într-o intervenție la Digi24.

Suntem încă în scenariul 1 al răspândirii bolii, cu 25 de cazuri. Scenariul doi începe de la 26 până la 100 de cazuri. În scenariul 2 ne așteptăm la anchete epidemiologice extinse, la secții separate în spital pentru coronavirus, la limitarea unor intervenții chirurgicale care nu sunt strict necesare și la un control sporit la graniță și pentru alte țări decât cele care vin din zona roșie”, a continuat Tătaru.

Rudele pacientului de ieri nu au simptomatologie acum. Mai sunt 46 de cazuri de suspenți care au fost testați și la care se așteaptă rezultatele.


UPDATE 15.33 ”Încă 3 persoane cu test pozitiv de coronavirus în București! Fiul, nora și nepotul domnului de 60 de ani, declarat aseară bolnav de COVID 19. Multă sănătate! Putere medicilor și asistentelor de la Spitalul Victor Babeș. Ancheta epidemiologică a DSP, pentru persoanele cu care au intrat în contact, continuă. Se impun măsuri sporite de dotare a spitalelor, Ambulanței, Smurd – ului, DSP cu toată aparatura și tratamentele necesare, igienă, dezinfecție, evitarea locurilor aglomerate, închiderea tuturor școlilor și grădinițelor până după Paște, interzicerea evenimentelor culturale, sportive, de orice natură”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Alertă de coronavirus la Primăria Capitalei

Primarul a precizat că angajata respectivă, împreună cu familia sa, a fost testată și se așteaptă în prezent rezultatele analizelor pentru a se stabili dacă sunt sau nu purtători ai temutului virus.

„Inclusiv noi, la Primăria Capitalei, avem o persoană care este nora bolnavului care a fost declarat aseară în această situaţie. În acest moment este internată împreună cu soţul său şi fiul său la Spitalul Victor Babeş.

Angajata primăriei, nora bărbatului infectat cu coronavirus

S-au realizat toate testele şi aşteptăm rezultatele. Am luat măsurile care se impun. Toţi colegii săi au intrat de azi în izolare la domiciu. Fac parte din această anchetă epidemiologică a DSP.

În ceea ce priveşte zona în care se află respectiva direcţie, în care lucrează această doamnă, s-a realizat dezinfecţie cu un dezinfectant de nivel foarte înalt. În funcţie de rezultatul testelor se vor lua măsuri şi mai serioase”, a declarat Gabriela Firea.

În România au fost testate pozitiv 17 persoane care erau purtătoare ale coronavirusului. Cinci dintre pacienți s-au vindecat și au fost deja externați. În Capitală, în prezent sunt 3 pacienți infectați cu coronavirus.

În urma ședinței Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, desfășurată în data de 9 martie a.c., au fost adoptate următoarele măsuri privind evitarea răspândirii infecției cu COVID-19 (coronavirus):

  • A fost aprobată suspendarea procesului de învățământ în unitățile școlare din învățământul preșcolar, gimnazial, liceal, postliceal și profesional, în perioada 11-22 martie a.c., cu posibilitatea prelungirii acestei măsuri în funcție de situație.
  • A fost aprobată suspendarea transportului rutier de persoane pentru toate cursele înspre și dinspre Italia. Măsura este valabilă de astăzi, 10 martie până pe 31 martie 2020.
  • De asemenea, începând cu data de 12 martie și până la 31 martie a.c. sunt suspendate transporturile feroviare către și dinspre Italia.
  • Sunt sistate programele de studii de tip schimb de experiență și stagii de practică în spitale ale studenților și cursanților școlilor postliceale sanitare, dacă nu au fost începute înainte de 9 martie a.c.