Iată noul mers al trenurilor! Acesta va intra în vigoare pe data de 9 decembrie și va fi valabil până la data de 14 decembrie 2019. Așadar, potrivit CFR Călători, a fost reconsiderată oferta feroviară între București și Galați. Modificarea constă în suplimentarea numărului de trenuri și redistribuire a acestora, toate pentru preluarea traficului pe cele două rute.
De asemenea, se reia circulația între București și Galați, ruta Făurei-Urziceni, lucru care scurtează distanța cu 30 de kilometri. De asemenea, va scurta și timpul de mers, acesta ajungând la 20-40 de minute în comparație cu ruta actuală, cea prin Buzău-Ploiești. Astfel, se asigură conectarea zonelor din sud-est cu Aeroportul ”Henri Coandă”(Otopeni) și, totodată, și majorarea numărului de legături dintre Capitală și aeroport, care ajunge la 17 trenuri, 9 pe sensul de dus și 8 pe sensul de întoarcere.
Vă reamintim că cei care eneficiază de gratuitate sunt : copiii de până în 12 ani, fiind însoțiți de un adult, iar tinerii, până la 28 de ani, adulții și seniorii, peste 60 de ani, dispun de tarife reduse. VEZI AICI ÎNTREGUL MERS AL TRENURILOR VALABIL DE ASTĂZI.
De asemenea, de curând, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că mersul trenurilor a fost afectat. Nu s-a circulat între Târgu Jiu și Bumbești-Jiu, Gorj. Circulația feroviară a fost întreruptă din cauza unui fir de tensiune rupt care bloca deplasarea trenurilor. Astfel, Secția de cale ferată 202 Târgu-Jiu-Petroșani, între Târgu-Jiu și Bumbești-Jiu, deplasarea a rămas un vis. De altfel, înainte ca minivacanța de 1 decembrie să înceapă, CFR Călători a vestit că în data de 2 decembrie, nu au circulat trenurile R 5581, ramura de la IR 1757, Botoșani-Verești.