Președintele Klaus Iohannis a promulgat noua Lege privind circulația pe drumurile publice. Aceasta are completări importante care afectează toți șoferii. Oricine se va afla, chiar și temporar, în situația de a avea probleme medicale și nu va putea conduce va trebui să anunțe la poliție. Legea care conține această modificare a fost adoptată deja.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/.2002 privind circulaţia pe drumurile publice a suferit schimbări, iar cea mai importantă este aceea că o persoană declarată inaptă din punct de vedere medical trebuie să informeze autoritățile cu privire la acest aspect. Mai exact, persoana care are permis de conducere și este declarată inaptă pentru a conduce, de către unitatea de asistență medicală autorizată, este obligată ca în termen de o zi de la constatarea acestui fapt să comunice acest lucru către poliția rutieră.
„În cazul în care unitatea de asistenţă medicală autorizată, în urma realizării examenului de specialitate necesar, stabileşte că persoana care posedă permis de conducere este inaptă medical pentru a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier sau tamvai, aceasta este obligată în termen de o zi de la data constatării, să comunice rezultatul examinării către poliţia rutieră în a cărei rază teritorială unitatea îşi defăşoara activitatea, către medicul trimităţor, precum şi persoanei declarate inaptă din punct de vedere medical pentru a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai.”, scrie în noua lege.
Dacă persoana nu declară incapacitatea de a conduce, unitatea constatatoare va face oricum acest lucru. În cazul în care persoana care posedă permis de conducere este declarată inaptă mediacal, unitatea de asistenţă medicală autorizată comunică, în temen de 15 zile de la constatare, rezultatul examinării către mediul trimiţător”, este modificarea din noua lege.
O altă schimbare importantă în lege este că „permisul de conducere al persoanei care este declarată inaptă psihologic pentru a conduce autovehicole, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se retrage de către poliția rutieră și poate fi redobândit numai după încetarea motivului pentru care s-a luat această măsură”. Proiectul de lege a fost adoptat pe 28 noiembrie de Camera Deputaților în calitate de for decizional, iar președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare.