Despre New york se spune că este „orașul care nu doarme niciodată”. Acest lucru s-a schimbat însă odată cu epidemia de coronavirus, iar imaginile surprinse în inima metropolei arată un peisaj mai degrabă post-apocaliptic.
Unul dintre cele mai aglomerate orașe din lume, New York pare mai degrabă acum un loc lipsit de viață, cu foarte puțină activitate.
În urma celor peste 700 de cazuri de coronavirus depistate în metropola americană, locuitorii din New York preferă să rămână în case și să iasă afară doar în condiții de forță majoră.
De altfel, autoritățile au îndemnat populația să rămână în interiorul locuințelor și să evite spațiile publice, iar imaginile surprinse arată faptul că newyorkezii au înțeles acest mesaj.
Comparativ cu alte zile, fotografiile surpinse acum în New York arată un peisaj dezolant, cu foarte puțini oameni pe străzi. Astfel, Times Square, Grand Central sau Broadway par acum să fie părăsite.
Întrucât trei oameni din New York și-au pierdut deja viața în urma infecției cauzate de coronavirus, primarul Bil de Blasio a decretat starea de urgență și a interzis toate adunările mai mari de 500 de oameni. În plus, școlile vor rămâne închise până la jumătatea lunii aprilie.
Călătoriile cu metroul au scăzut și ele cu peste un milion de oameni comparativ cu anul trecut, în timp ce vânzările restaurantelor au înregistrat o scădere de 70%, scrie Mediafax.
Astfel, tot mai mulți newyorkezi au optat pentru munca de acasă și au evitat să mai iasă în locuri publice, multe dintre ele fiind oricum închise de autorități.
Donald Trump anunțase zilele trecute că a decis deblocarea a 50 de miliarde de dolari pentru lupta împotriva virusului COVID-19. Bilanțul de duminică anunța că în Statele Unite erau 3.800 de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 69 au decedat.