Netanyahu renunță la 4 funcții după inculparea pentru corupţie și fraudă! Premierul israelian spune pas la toate posturile sale ministeriale, dar îşi păstrează funcţia de prim-ministru. Se întâmplă lucrul acesta după ce a fost inculpat pentru corupţie într-o serie de dosare.
Astfel, Netanyahu va rămâne premier, dar va renunţa la alte patru portofolii: Sănătate, Afaceri Sociale, Agricultură şi Diaspora. De remarcat că succesorii vor fi anunţaţi săptămâna viitoare, a precizat biroul lui Netanyahu
De altfel, premierul israelian a declarat că vrea să obţină imunitate din partea Parlamentului faţă de justiţie, în trei cazuri de corupţie, ceea ce ar întârzia cu luni de zile procedurile judiciare împotriva sa.
În luna noiembrie, Netanyahu a fost inculpat pentru acuzaţii de mită, fraudă şi abuz de încredere, fiind acuzat să a acordat favoruri de stat în valoare de sute de milioane de dolari unor baroni ai presei din Israel, în schimbul unor cadouri şi al unor relatări avantajoase.
Premierul neagă orice ilegalitate, afirmând că este victima unei vânătoare de vrăjitoare din partea presei, pentru a fi înlăturat de la putere un lider popular al dreptei.
Un proces nu poate avea loc dacă este solicitată o cerere de imunitate, iar Netanyahu a anunţat iniţiativa riscantă din punct de vedere politic într-un discurs transmis în direct de televiziune, cu doar patru ore înainte de expierarea termenului pentru depunerea cererii.
Premierul a spus că acuzaţiile împotriva sa sunt motivate politic şi că are dreptul la protecţie din partea Parlamentului.
Pe fondul blocajului politic profund, este improbabil ca Parlamentul să ia o decizie în privinţa solicitării premierului înainte de algerile generale de pe 2 martie.
Netanyahu va avea nevoie de sprijinul a 61 dintre cei 120 de parlamentari pentru ca imunitatea să îi fie garantată, aceeaşi majoritate pe care nu a reuşit să o obţină pentru formarea unui guvern, în urma alegerilor care au avut loc în aprilie şi septembrie 2019.