Premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu a ameninţat Iranul că Israelul va răspunde în mod ”răsunător” în cazul unui atac vizând statul evreu. Acesta nu a ezitat o clipă după ce a văzut ce s-a întâmplat cu bazele americane.
”Oricine ne atacă va primi o ripostă răsunătoare”, a declarat Netanyahu, care se exprima în urma tirurilor nocturne de rachete iraniene contra unor baze folosite de armata americană în Irak.
Acest atac a fost prezentat de către Teheran ca o ripostă faţă de asasinarea vineri a puternicului general Qassem Soleimani într-un atac aerian american la Bagdad.
Duminică, la Teheran, în plină escaladare verbală în urma atacului american în care a fost ucis generalul, un oficial iranian de rang înalt a ameninţat cu transformarea oraşelor israeliene în ”praf”, în cazul în care Statele Unite ”iau cea mai mică măsură după riposta noastră militară” faţă de asasinarea lui Soleimani.
Benjamin Netanyahu l-a catalogat la mijlocul săptămânii pe Soleimani drept un ”terorist-şef” şi ”arhitectul” ”campaniei terorii” în Orientul Mijlociu şi s-a declarat solidar cu Statele Unite în această declaraţie, într-o conferinţă de presă la Ierusalim, în prezenţa ambasadorului american în Israel David Friedman.
Israelul îl acuza pe Qassem Soleimani, comandantul Forţei Al-Qods, o unitate de elită din cadrul Corpului Gardienilor Revoluţiei, de pregătirea unor atacuri împotriva Israelului şi de faptul că era eminenţa gri a unui plan vizând transformarea rachetelor Hezbollahului libanez în rachete de precizie care pot provoca pagube importante pe teritroiul israelian.
Netanyahu, care consideră Iranul principalul inamic al Israelului, a subliniat că ţările arabe au ”relaţii tot mai mari” cu Israelul.
Statele Unite aveau „dreptul” de „a se apăra” prin raidul contra generalului iranian Qassem Soleimani, a comentat de curând premierul israelian Benjamin Netanyahu, felicitându-l pe preşedintele american Donald Trump
„Aşa cum Israelul are dreptul la legitimă apărare şi Statele Unite au acelaşi drept. Qassem Soleimani este responsabil de moartea cetăţenilor americani şi a altor nevinovaţi şi plănuia noi atacuri”, a afirmat Netanyahu într-o declaraţie transmisă de serviciile sale.