Nelu Ploieșteanu și soția sunt în doliu după băiețelul lor, Mihai. Astfel, cei doi își vor petrece Crăciunul în cimitir, acolo unde sufletul pruncului lor se va odihni veșnic.
Artistul a vorbit, în cadrul unui interviu recent, despre suferința pe care i-a cauzat-o trecerea în neființă a fiului lui. Cântărețul de muzică de petrecere a mărturisit că sărbătorile de iarnă nu mai sunt, căci bucuria lor s-a dus o dată cu Mihai.
”Sărbătorile mele s-au dus, au plecat odată cu băiatul meu. Îmi va fi alături familia. În fiecare an, am făcut petrecere şi lucruri frumoase cu toţi prietenii. Acum, chiar dacă mulţi m-au sunat, le-am spus că, de ziua mea, voi sta în casă cu copiii şi că va fi o zi obişnuită.
Voi sta cu gândul la băiatul meu şi atât. Prioritatea petrecerilor în viaţa mea acum e pe locul 20. Sunt sănătos, munca mă menţine în formă. Nu doresc însă nimănui să treacă prin ce am trecut eu”, a spus Nelu Ploieșteanu pentru Click!.
În continuare, acesta a declarat că moartea copilului este cea mai mare durere posibilă. Mai mult, acesta ar fi preferat să moară el ori soția sa, căci altfel stătea situația. ”Moartea copilului e cea mai groaznică durere posibilă.
În locul băiatului meu puteam fi eu, maică-sa, era altceva. Însă ordinea doar Dumnezeu o stabileşte. E păcat că am început să ne duşmănim unii pe alţii, iar Catedrala Mântuirii Neamului a ajuns subiect de dispută. Trebuie să avem şi spitale, şi biserici”, a adăugat artistul.
Iar, după durerea pe care au suferit-o, cântărețul a admis că l-a mâniat pe Dumnezeu, lucru deloc bun. Acum însă a trecut peste acest moment și spune că se roagă pentru sufletul copilului lui cu orice ocazie. ” Îl mâniem pe Dumnezeu şi nu e bine deloc. Am fost la catedrală şi m-am rugat.
În orice biserică intru, mă rog pentru sufletul băiatului meu. Surorile lui îl visează mereu şi mesajul lui pentru mine e că nu vrea să mă supere. Mergem în fiecare zi la cimitir, la mormântul lui.
De când băiatul meu a plecat la bunul Dumnezeu, n-a existat zi să nu mergem la locul lui de veci. Ploaie, vânt, caniculă, viscol, nimic nu ne-a ţinut departe de el. Astăzi vom merge fără doar şi poate la mormântul lui”, a încheiat Nelu Ploieșteanu.