Agenția Națională Spațială Americană (NASA) a lansat imaginile cu vortexul polar care a adus în Statele Unite ale Americii temperaturi demne de Cercul Polar! Așadar, Agenția a surprins modul în care frontul de aer care a adus temperaturi de până la minus 50 de grade Celsius a venit din Canada, spre SUA.
Imaginile surprinse de sateliți arată masa de aer rece care a împins aerul mai cald din calea sa. Temperaturile deosebit de reci au închiș școlile în SUA și a ucis mai multe persoane.
Vortexul polar fără precedent a adus un front de aer extrem de rece şi rafale puternice de vânt în aproape toate regiunile din SUA, în special în vestul mijlociu, acolo unde temperaturile au scăzut până la aproape -50 de grade Celsius. Potrivit meteorologilor, un astfel de val de aer polar poate lovi și România, în săptămânile care urmează. Speciliștii spun că nu am scăpat de iarnă, iar temperaturile ridicate din aceste zile sunt trecătoare, iar anotimpul rece își va reintra în drepturi.
Vortexul polar este o masă de aer rece care, de obicei, se învârte în jurul Polului Nord, dar care a coborât de această dată spre SUA. Autoritățile din orașele din vestul mijlociu al Statelor Unite au deschis mai multe adăposturi de încălzire, în condițiile în care temperaturile au scăzut brus.
Sute de școli au fost închise, iar companiile aeriene au anulat peste 1.000 de zboruri. Vestul mijlociu a fost cel mai dur lovit de vortextul polar fără precedent, care a adus temperaturi de până aproape de -50 de grade Celsius în Chicago și în împrejurimi, precum și în nordul statului Illinois.
”Această furtună pune în pericol viața oamenilor și vom folosi toate resursele necesare pentru a ne asigura că populația este în siguranță”, a afirmat guvernatorul statului Illinois, acolo unde stratul de zăpadă a ajuns la aproape de 2 metri. Specialiștii americani spun că astfel de episoade s-ar putea repeta din ce în ce mai des, din cauza condițiilor climatice în plină schimbare.