Categorie: Autor:

Ce moment! Bogdan Branc a pus muzica populară pe beat-box la Românii au talent – Video

Bogdan Branc a reușit ceva unic la Românii au talent! Tânărul de 20 de ani din Timișoara, student la Automatică și Calculatoare la Universitatea Politehnică, a primit dintr-un suflu patru de „Da” după momentul său senzațional.

Bogdan Branc, beat-box cu muzică populară la Românii au talent

Băiatul, care a mai fost la Românii au talent în urmă cu trei ani, a revenit acum cântând melodia „Cântă cucul” pe beat-box. Felul în care s-a desfășurat pe scenă i-a impresionat nu doar pe jurați, ci și pe prezentatori.

Smiley, un fan al beat-box-ului, a fost mut de uimire când a văzut de ce este în stare Bogdan Branc. Tânărul de 20 de ani a interacționat cu publicul, iar acesta a răspuns cu aplauze pe beat-urile sale, creând o atmosferă de spectacol adevărat.

Andi Moisescu: „Te diferențiezi în mulțime”

Andi l-a ”mirosit” de la bun început, bănuind că ori va face beat-box ori va cânta o piesă hip-hop. Nu l-a păcălit costumul popular pe care îl avea, semn că juratul are un ochi deja format în a ghici ce talent ar putea pune în scenă concurenții.

„N-am știut ce o să faci și Andi a ghicit că o să faci beat-box. E prima oară când văd combinat beat-box-ul cu muzica populară”, a fost replica Andrei după momentul lui Bogdan Branc.

„Ai tot ce mi-aș dori să văd. Te diferențiezi în mulțime. Deci, le ai pe toate”, i-a spus Andi Moisescu.

Florin Călinescu și Mihai Petre nu au mai avut ce să comenteze, așa că s-au rezumat la a da calificativul pozitiv cu ajutorul căruia timișoreanul s-a calificat în etapa următoare a concursului.

Pe lângă Bogdan Branc, un alt concurent, de 11 ani, a reușit, de asemenea, să impresioneze cu dansul său robotic. Denis Ianoși a fost primul concurent calificat în cel de-al 11-lea episod de la Românii au talent din 17 aprilie. Vezi momentul lui Denis aici.